Tradiţia spune că o nuntă moldovenească nu-i cum ar trebui să fie dacă nu se fac cheltuieli pe măsură, căci vorba satului e mai rea decât un buzunar gol.
Ceea ce rămâne însă clar este faptul că obiceiul nunţilor pompoase nu s-a pierdut încă, ci, dimpotrivă, capătă amploare. Şi aşa cum nu ne putem închipui o nuntă fără rochie de mireasă, tot atât de stranie ar părea o nuntă fără muzică. În ultima vreme, mulţi dintre tineri acceptă mai degrabă să rămână mai goale farfuriile de pe masă decât să nu aibă muzică de calitate. Chiar dacă onorariile sunt uneori exorbitante.
Zinaida Julea şi Ion Suruceanu în top
Astăzi, la modă, nu mai sunt horele de demult, folclorul fiind un spaţiu la care foarte puţini preferă să revină. Totuşi, mai multe date oferite de agenţiile pentru organizarea nunţilor arată că muzica autohtonă nu poate fi exclusă din programul artistic al unei nunţi. Directorul agenţiei de nunţi ,,Best Event", Adriana Voloşenco, precizează că muzica populară rămâne în continuare cel mai solicitat gen când e vorba despre nunţi. ,,Zinaida Julea este în topul preferinţelor, fără îndoială", spune Voloşenco.
Julea este urmată în acest top de interpreţi precum Igor Cuciuc, Ion Paladi şi Formaţia Lăutarii, în frunte cu Nicolae Botgros. Dacă trecem la vedetele muzicii uşoare şi aici putem avea un clasament. "Ion Suruceanu ocupă primul loc, dar lista continuă cu Anişoara Puică, Boris Covali, Ana Barbu şi Sun Strok Project", a mai spus Voloşenco.
Clasamentul este confirmat şi de reprezentanţii agenţiei ,,Aura", deşi spun ei, este greu să faci deosebiri: ,,Nu putem vorbi despre cineva care iese în evidenţă. Cu toate acestea un lucru este clar, Ion Suruceanu rămâne preferatul multor cupluri. În rest, prezenţa vedetelor la ocaziile de mariaj depinde de preferinţele personale ale fiecăruia şi de muzica pe care o ascultă în mod obişnuit". Alegerea ţine de p