Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderul opoziţiei tunisiene a fost ASASINAT

Publicat in Romania Libera, joi 25 iulie 2013 ·

Politicianul naţionalist Mohamed Brahmi, liderul opoziţiei tunisiene, a fost asasinat joi, familia lui acuzând islamiştii că sunt în spatele atentatului, relatează Mediafax.

"Domnul Brahmi a fost împuşcat mortal la ieşirea din domiciliu", a anunţat Ministerul tunisian de Interne, confirmând o informaţie anunţată de partidul politicianului, Mişcarea Populară, atribuind atentatul formaţiunii islamiste Ennahda, aflată la putere.

Mohamed Brahmi, coordonatorul general al Mişcării Populare şi membru al Adunării Naţionale Constituante, a fost asasinat la ieşirea din locuinţă, în regiunea Ariana", în nordul Tunisiei.

Aflat la reuniunea de la Ljubljana, preşedintele Franţei, François Hollande, s-a declarat "înspăimântat" de acest asasinat. "Prima mea reacţie a fost de spaimă când am aflat de asasinarea acestui politician democrat. Cei care au comis acest act odios vor să distrugă întreaga Tunisie", a spus preşedintele Franţei.

Politicianul naţionalist Mohamed Brahmi, liderul opoziţiei tunisiene, a fost asasinat joi, familia lui acuzând islamiştii că sunt în spatele atentatului, relatează Mediafax.

"Domnul Brahmi a fost împuşcat mortal la ieşirea din domiciliu", a anunţat Ministerul tunisian de Interne, confirmând o informaţie anunţată de partidul politicianului, Mişcarea Populară, atribuind atentatul formaţiunii islamiste Ennahda, aflată la putere.

Mohamed Brahmi, coordonatorul general al Mişcării Populare şi membru al Adunării Naţionale Constituante, a fost asasinat la ieşirea din locuinţă, în regiunea Ariana", în nordul Tunisiei.

Aflat la reuniunea de la Ljubljana, preşedintele Franţei, François Hollande, s-a declarat "înspăimântat" de acest asasinat. "Prima mea reacţie a fost de spaimă când am aflat de asasinarea acestui politician democrat. Cei care au comis acest act odios vor să distrugă întreaga Tunisie", a spus preşedintel

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Un mormânt regal vechi de 3.700 de ani a fost descoperit în sudul Egiptului

G4Media acum 48 minute
O misiune arheologică egipteano-americană a descoperit un mormânt regal ce datează din A Doua Perioadă Intermediară a Egiptului (1650 î.Hr. – 1550 î.Hr.) în provincia Sohag din sudul acestei ţări, a anunţat Ministerul egiptean al Turismului şi Antic

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 19 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°