Există o practică importată impusă de marile case de licitaţii din lume: catalogul unei sesiuni de vânzări este la fel de important pentru colecţionari şi negustori, pentru istorici de artă şi jurnalişti, pentru biblioteci şi arhive. Casele care se respectă nu doar înşiră în cataloage loturile propuse spre vânzare dar aduc date importante despre artişti, lucrările de artă expuse, contextul în care a fost creată opera etc. Pentru unele piese se editează câte un catalog separat. Încet, încet, această practică ar trebui impusă şi în România. Altfel cum să atragi, de exemplu, la o licitaţie, turiştii străini? Să cumpere ce? Sau pe cine? Cum să afle cât de mult i-a plăcut Parisul lui Pallady, că Grigorescu a lucrat la Barbizon, că Adrian Ghenie, sau Mircea Cantor, sau re-descoperitul Andrei Cădere sunt expuşi la Centre Pompidou, la New York, la Londra…

Este o pierdere imensă un catalog sărac pentru o licitaţie. Apare de cele mai multe ori scuza că un colecţionar trebuie să mai umble şi singur prin biblioteci, ori că sunt costuri prea mari pentru documentare şi tipărirea unui catalog serios. Au rămas însă banale justificări în epoca internetului când publicarea pe site este aproape gratuită iar bibliotecarul Google este la îndemâna oricui. Alis are în ofertă două lucrări ale Magdalenei Rădulescu, o acuarelă şi un ulei, compoziţii cu personaje dansante aşa cum îi plăceau artistei. Uleiul însă, „Acrobaţi”, are o menţiune importantă: din Expoziţia personală 1982, Rotonda Ateneului Român. Informaţia completează o anume intimitate a lucrării. Dar nu aflăm şi faptul că pictoriţa a lucrat şi locuit la Paris, că a revenit la Bucureşti pentru acea expoziţie de la Ateneu şi că peste aproximativ un an s-a stins. Opera ei a rămas răspândită şi are o anumită celebritate comună, dar îi lipseşte exegeza de care are nevoie pentru a se impune corect pe o piaţă dublă cel puţin…