De două săptămâni scriucea mai egocentristă rubrică a Academiei. Încerc să raportez escapada mea în lumea imigranților din America. Cea mai grea parte a vieții de imigrant, nu e nici distanța de casă, lipsa de prieteni sau stângăcia cu care inevitabil gestionezi cele mai comune situații. În cazul Americii, clar cel mai dificil moment e obținerea vizei.
Nu e așa neobișnuit pentru un român să ajungă acolo, ambasada lor are grijă să acorde destule vize încât să nu lase impresia că n-ar fi prietenii noștri. Problema e că au un talent deosebit în a da vize doar celor care au motive să trăiască în România. Când ai câteva mii de dolari de cheltuit în țara lor, o să te primească cu brațele deschise. În schimb, dacă ești omul care nu economisește mai mult de două salarii, cea mai bună șansă de a vedea America o ai la cinema.
Sunt și metode pentru a depăși bariera funcționarilor din ambasadă. A mea a fost programul Work and Travel pentru studenți. Piedică adevărată a programului este vârsta. Să ai neapărat sub 30 de ani, restul sunt doar niște hârtii de care trebuie să faci rost.
Adeverință de student mi-am luat-o de la Spiru Haret. N-am mituit pe nimeni, pentru ea, m-am înscris student în anul I. După un mic studiu de piață am văzut că Spiru e alegerea corectă. Au taxa de școlarizare cea mai mică, iar oferta de facultăți este suficient de diversificată, încât oricine poate nimeri la un limbaj familiar.
Nu trebuie să mergi la cursuri, doar să treci de prima sesiune cu cât mai puține restanțe. Iar Spiru Haret este locul ideal pentru asta. Majoritatea examenelor sunt teste-grilă. Pentru primul examen scris m-am cablat cu instrumente moderne de copiat. Acolo mi-am dat seama că aș fi putut să copiez direct de pe laptop. Mi-am ținut cablurile ascunse până la final, pentru că nu vroiam să le vadă ceilalți studenți și să râdă de mine.
O agenție se ocupă
