Trustul Intact a reacţionat audierilor ce au avut loc la DNA printr-un comunicat de presă, citat de HotNews.ro, în care susţine că “societăţile grupului functioneaza perfect din toate punctele de vedere”.
Comunicatul face trimitere la “o serie de interpretări tendenţioase” ale presei privind derularea cazului Alexandrescu şi transmite două extrase din Codul Penal, referitoare la pedepsele aplicabile persoanei juridice.
DNA a decis începerea urmăririi penale împotriva persoanei juridice Antena 3 S.A., sub acuzaţia de complicitate la şantaj.
Comunicatul Intact:
În urma noilor audieri de astăzi de la DNA care au implicat postul de televiziune Antena 3, Intact Media Group precizează că societăţile grupului funcţionează perfect din toate punctele de vedere. Întrucat am sesizat în presă o serie de interpretări tendenţioase privind derularea acestui caz şi pentru a evita orice alte comentarii neavizate cu privire la textele de lege, vă punem la dispozitie mai jos extrase din Codul Penal.
Art. 531: Felurile pedepselor aplicabile persoanei juridice
(1)Pedepsele sunt principale şi complementare.
(2)Pedeapsa principală este amenda de la 2.500 lei la 2.000.000 lei.
(3)Pedepsele complementare sunt:
a)dizolvarea persoanei juridice – Nu se aplică instituţiilor de presă
b)suspendarea activităţii persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la un an sau suspendarea uneia dintre activităţile persoanei juridice în legatură cu care s-a săvârşit infracţiunea pe o durată de la 3 luni la 3 ani – Nu se aplică instituţiilor de presă
c)închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani
d)interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani
e)afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare
Art. 714: Neaplicarea dizolvării sau suspendării