Mai întîi, un detaliu psihologic. Cînd Băsescu a spus pentru prima dată că nu se grăbește să numească un nou ministru la Transporturi pentru că i se pare firesc să-l lase pe Ponta să desăvîrșească privatizarea CFR Marfă, premierul a avut o reacție interesantă pentru un observator cu ceva cunoștințe de psihologie. A zis, pe loc: ”E clar, vrea să-mi facă dosar penal”. Sursa: CODRIN PRISECARU
În demența publică românească, amestec gălăgios de prostie și corupție, n-am băgat de seamă ca cineva să sesizeze că Băsescu vorbea despre o privatizare, iar Ponta despre un dosar penal. Iarăși, n-am băgat de seamă ca cineva să sesizeze că Ponta a sărit ca ars cu dosarul penal în gură în chiar prima sa reacție. Adică, luat repede, Ponta nu are altceva de zis despre privatizarea CFR Marfă decît ”dosar penal”. Zău, nu vi se pare ciudat? Zic și eu că o ști el ce-o ști. E un caz tipic de ”mauvaise conscience”, după părerea mea. Reacția aceasta, mie unul, mi se pare suficientă ca să îmi întărească convingerea că privatizarea nășită de glorisul tandem competent Fenechiu – Ponta este suspectă.
Povestea privatizării CFR Marfă a fost, de la bun început, tulbure. Și Fenechiu și Ponta au vrut să anunțe un succes răsunător. Trîmbițele din presa de vînzare a Bucureștilor urmau să acopere, astfel, pentru totdeauna eșecul usturător de la Oltchim. Nu conta cum, nu conta cu cine – privatizarea CFR Marfă trebuia împlinită, de restul se ocupau vuvuzelele roșii al noului faraon. Poporul era prostit. Că se făcea vreo porcărie, nu conta. Modelul patentat de Adrian Năstase era preluat de Ponta – la rigoare, privatizarea cu pricina trecea și prin Parlament, pentru liniștea judiciară a hoților de mare calibru. Văzut din afară, primul moment ciudat a fost conversia datoriilor în acțiuni anunțată după trecerea termenului de înscriere la licitație. Speriați de datoriile imense ale compan
