· Este cercetat penal pentru comiterea a trei infracţiuni
Un localnic de 35 de ani din Costeşti a ajuns miercuri seară la ospiciu după ce s-a îmbătat şi a provocat un scandal monstru la casa fostei concubine, neputând fi calmat nici măcar de poliţiştii chemaţi la faţa locului pentru a aplana conflictul.
De o vreme încoace, bărbatul avea o mare supărare, de când se despărţise de concubina care locuia în acelaşi sat şi care nu mai voia cu niciun chip să audă de el. Îşi îneca supărarea în băutură şi de câte ori se îmbăta îşi aducea aminte de femeie şi dădea târcoale pe la poarta ei, strigând-o ca să stea de vorbă. Aşa a procedat şi miercuri seară când a întrecut ca de obicei măsura la băutură şi a plecat de la cârciumă mai decis ca niciodată să se împace cu fosta concubină. Avea le el şi un cuţit ca să fie mai convingător, şi-a luat şi o sticlă cu băutură ca să aibă pe drum şi a pornit hotărâr spre casa femeii. Ajuns aici, a dat buzna în curte fără să aştepte vreo invitaţie şi a început să facă scandal. A scos şi cuţitul de la brâu, fluturându-l în aer şi ameninţând în stânga şi-n dreapta, astfel că nimeni nu a avut curajul să se apropie de el sau să îl dea afară din curte.
Oamenii au sunat la la 112 şi au cerut ajutorul poliţiei, la faţa locului ajungând imediat un echipaj de la postul din localitate. Nici apariţia poliţiştilor nu a avut darul de a-l calma pe scandalagiu, acesta continuând să ameninţe şi să se manifeste violent. I-a ameninţat cu cuţitul chiar şi pe poliţişti, aşa că aceştia au fost nevoiţi să folosească forţa pentru a-l imobiliza. Bărbatul a fost ăus în cătuşe, dar pentru că nici aşa nu a fost chip să se calmeze, poliţiştii au solicitat o ambulanţă care l-a preluat şi la dus la spitalul de specialitate de la Săpoca, unde a beneficiat de tratament specific.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal, fiind cercetat pentru vi