Orange România anunţă o creştere a veniturilor pe trimestrul II al anului, de 0,2%, respectiv 230 de milioane de euro.
La nivelul primului semestru al anului însă, rezultatele afişate de operator sunt uşor în scădere faţă de perioada similară a anului trecut, cu 0,6%, respectiv 449 milioane euro.
Compania avea 10,2 milioane clienţi la finalul lunii iunie, faţă de 10,283 milioane la sfârşitul anului trecut, potrivit raportului financiar prezentat azi de grupul francez Orange.
"Se înregistrează o tendinţă de migrare a utilizatorilor dinspre cartele preplătite către abonamente. Astfel, în ultimele 12 luni umărul de abonaţi a crescut cu peste 6%", se precizează într-un comunicat Orange România.
De asemenea, traficul de internet pe mobil înregistrat în reţeaua Orange a urcat cu 90% faţă de perioada similară a anului trecut, odată cu creşterea vânzărilor de smartphone-uri, dezvoltării aplicaţiilor şi serviciilor oferite.
La sfârşitul anului trecut, Orange România a lansat servicii comerciale LTE/4G iar din luna iunie a acestui an a intrarat pe piaţa serviciilor de retransimie televiziune prin satelit (DTH), în competiţie cu servicii precum Dolce, Focus Sat sau Digi.
Orange România anunţă o creştere a veniturilor pe trimestrul II al anului, de 0,2%, respectiv 230 de milioane de euro.
La nivelul primului semestru al anului însă, rezultatele afişate de operator sunt uşor în scădere faţă de perioada similară a anului trecut, cu 0,6%, respectiv 449 milioane euro.
Compania avea 10,2 milioane clienţi la finalul lunii iunie, faţă de 10,283 milioane la sfârşitul anului trecut, potrivit raportului financiar prezentat azi de grupul francez Orange.
"Se înregistrează o tendinţă de migrare a utilizatorilor dinspre cartele preplătite către abonamente. Astfel, în ultimele 12 lun