Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Electrica cere penalităţi de 1,5-2 miliarde de euro de la E.ON, CEZ şi Enel pentru nerespectarea contractelor de privatizare a distribuţiilor de electricitate

Publicat in Adevarul, joi 25 iulie 2013 ·

Electrica are pretenţii de 1,5 - 2 miliarde de euro de la companiile care au achitionat distribuţii de electricitate de la stat, însă acestea au au venit cu alte calcule în instanţele internaţionale şi spun că penalităţile ar trebui să fie în jur de 500-700 milioane de euro, a declarat Gabriel Dumitraşcu, director al Direcţiei Privatizare şi Administrare din cadrul Departamentului Energiei.

"Lăsând aceste acţiuni în Electrica este influenţat preţul de listare a acţiunilor pe bursă. De aceea a fost luată decizia să extragem aceste acţiuni din Electrica într-un fond al Departamentului Energiei şi acesta să continue acţiunile de recuperare în instanţele internaţionale", a afirmat el în cadrul unui forum energetic. In acest fond intra toate acţiunile minoritare deţinute de stat la companiile energetice şi capitalizarea sa va fi de un miliard de euro. Banii generaţi de acest fond vor fi folosiţi pentru investiţii.

El a mai precizat că toate cele cinci societăţi Electrica Serv, care asigură mentenanta şi reparaţiile, vor intra într-o "procedură rapidă de reorganizare" pentru a curăţa bilanţul Electrica la listare. De asemenea, şi distribuţiile deţinute, Electrica Muntenia Nord, Electrica Transilvania Nord şi Electrica Transilvania Sud, vor fi la rândul lor restructurate.

"Am constatat că una dintre acestea are un departament de IT de 90 de persoane şi de 60 de persoane la contabilitate. Cu acest personal s-ar putea transforma uşor într-o firmă de software sau să facă o concurenţă pentru PricewaterhouseCoopers la contabilitate. Culmea e că ele mai şi contractează activităţi de consultanţă", a completat Dumitraşcu.

De ce se fac aceste reorganizări? "Pentru că în momentul listării investitorii trebuie să ştie că îşi investesc bine banii", a mai spus el. Dumitraşcu a precizat că astfel la sfârşitul lunii aprilie 2013, Electrică să f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 7 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°