Pentru că o parte dintre cititori sunt în concediu, pentru că o parte dintre ei nu mai sunt cititori, pentru că presa românească are mari probleme, războiul pentru supravieţuire fiind dur, iar moralul trupelor, unul scăzut, mă voi adresa astăzi jurnaliştilor.

Nu patronilor/managerilor din mass-media, antreprenorilor, finanţatorilor din domeniu, fără de care nimic nu există, şi nici cititorilor, fără de care nimic nu are sens în această meserie. Nu pentru că nu merită sau că nu o voi face. La urma urmei, triunghiul patron-jurnalist-public formează un întreg, iar componentele sale sunt părţi ale unui sistem a cărui funcţionare/lipsă de funcţionare afectează calitatea prestaţiei jurnalistice, calitatea produselor jurnalistice, nivelul de satisfacţie al tuturor şi nivelul de trai al jurnaliştilor. O voi face cu bunăcredinţă, căci nu există nicio altă miză ascunsă, şi cu câtă pricepere am, neavând pretenţia că ştiu tot şi înţeleg tot. Iar cine spune asta, sigur e doar lăudăros.

Oricât ar părea de contradictoriu, de scandalos sau de aberant (pentru unii), jurnalistul e piesa principala din acest angrenaj şi el poate fi şi singurul salvator. Doar o mică ilustrare: s-au risipit enorm de mulţi bani, fără niciun efect real, pentru apariţii de ziare, televiziuni, radiouri sau platforme online. N-au mişcat nimic, n-au schimbat nimic, au fost nişte vehicule străine prin sistem, arătând doar că, la o adică, bani există oricând. Pe de altă parte, nici publicul şi numărul lui nu sunt totul, căci pot exista vremelnic tiraje sau audienţe foarte numeroase, dar care, degeaba fiind, să nu însemne nimic pentru nimeni. Doar mode trecătoare, consumatoare de resurse. În toate aceste situaţii, jurnalistul a fost mereu la mijloc, prin el s-au făcut toate, şi cele bune şi cele rele. De ce nu s-a opus, de ce nu a protestat, l-a întrebat cineva vreodată pe el despre toate astea? R