După ce lucrările la primul lot al autostrăzii Nădlac-Arad au fost întrerupte, anul trecut, în octombrie, în urma rezilierii contractului cu firma Romstrade, administrată de Nelu Iordache, aflat în acest moment în arest, cei de la CNADNR au probleme şi la tronsonul doi.
Firma austriacă Alpine Bau Gmbh, cea care a câştigat licitaţia pentru realizarea tronsonului de 16,7 kilometri, a intrat în insolvenţă, luna trecută. Astfel că CNADNR a fost nevoită să rezilieze contractul de proiectare şi de execuţie cu austriecii, tocmai când autostrada era finalizată în proporţie de 85 la sută şi după ce constructorii au încasat 305 milioane de lei.
Contractul a fost reziliat în data de 09.07.2013, în conformitate cu prevederile din condiţiile contractuale. În perioada următoare Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale va întreprinde măsurile necesare pentru demararea procedurilor de achiziţie a lucrărilor rămase de executat, astfel încât să nu fie puse în pericol criteriile de eligibilitate ale proiectului.
CNADNR va avea de demarat procedurile de achiziţie a lucrărilor care au rămas de executat pe lotul doi al autostrăzii care urmează să lege România de Ungaria. Acesta are un cost de 96 de milioane de euro. Vecinii se află deja la graniţă cu autostrada şi aşteaptă să se conecteze la drumul rapid din România.
CNADNR are de licitat şi primul lot din autostrada Nădlac-Arad, de 22 de kilometri, după ce în luna octombrie 2012 s-a reziliat contractul cu Romstrade, firmă administrată de Nelu Iordache, trimis în judecată de DNA pentru delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani şi înşelăciune.
Iordache este acuzat că ar fi deturnat 25 de milioane de lei din banii alocaţi contruirii autostrăzii
Nădlac-Arad. Banii au fost folosiţi pentru achitarea unor datorii ale firmelor lui Nelu Iordache, printre care şi compania