Comisia de Control şi Disciplină a UEFA va analiza, în şedinţa din 22 august, cazul echipei Steaua Bucureşti, care a închis şedinţa de pregătire dinaintea returului cu Vardar Skopje şi nu a acordat interviuri la finalul partidei.
UEFA a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că a deschis proceduri disciplinare legate de două meciuri contând pentru manşa secundă a turului doi preliminar din Liga Campionilor: Celtic Glasgow – Cliftonville şi Vardar – Steaua, transmite Mediafax
În cazul Steaua Bucureşti, forul european va analiza faptul că “s-au aprins petarde şi s-au aruncat proiectile (articolul 16.2 al Regulamentului Disciplinar al UEFA)”, precum şi faptul că “şedinţa de pregătire a fost închisă şi nu s-au acordat interviuri după meci (anexa III a articolului 2, punctele 4 şi 7, din regulamentul competiţiei).”
Delegatul UEFA la meciul de la Skopje, Mark Blackborne, a declarat, marţi, pentru ProSport, că va trece în raportul său faptul că Steaua nu a deschis presei antrenamentul oficial dinaintea meciului cu Vardar. “O să scriu tot în raport, dar decizia finală o ia UEFA. Nu este posibil aşa ceva, am rămas uluit când am auzit că Steaua susţine că antrenamentul nu trebuie să fie deschis presei. E incredibil ce a făcut clubul român, am înţeles că nu au ţinut nici o conferinţă de presă. Eu de ce sunt aici, nu e meci sub egida UEFA? Regulamentul e unul singur”, a afirmat Mark Blackborne.
Luni după-amiază, la Skopje, reporterii ProSport şi ProTV au fost agresaţi de un bodyguard care a însoţit lotul Steaua şi de managerul Mihai Stoica, la antrenamentul oficial al formaţiei antrenate de Laurenţiu Reghecampf, înainte de returul cu Vardar din Liga Campionilor.
Comisia de Control şi Disciplină a UEFA va analiza, în şedinţa din 22 august, cazul echipei Steaua Bucureşti, care a închis şedinţa de pregătire dinaintea returului cu Vardar Sk