► Proiectul ZVJ „Nimic fără Dumnezeu”. Episodul nr. 7
Bunicul, căpitanul lui Avram Iancu
- Părinte Traian, sunteţi de multă vreme slujitor al Domnului în Lupeni. Mulţi dintre enoriaşi vă cunosc, alţii mai puţin. Vă rugăm să ne oferiţi câteva date biografice.
- M-am născut la poalele Muntelui Găina dintr-o familie de moţi autentici. Bunicul meu a fost un luptător destoinic, un fel de căpitan al marelui Crăişor al Apusenilor, Avram Iancu, şi a participat cu acesta la luptele din Revoluţia de la 1848. De aceea şi sfârşitul bunicului meu, Todorean, a coincis oarecum cu sfârşitul marelui Avram Iancu, un sfârşit tragic, aşa cum şi alţi neînfricaţi moţi, români adevăraţi, au pierit în acele timpuri tulburi. Împreună cu Iancu, bunicul şi alţi moţi au stat într-o peşteră de lângă Izvorul Crişului Alb, care se numeşte şi azi Huda Bolunzilor, adică a nebunilor, unde au reuşit pentru o perioadă să scape, vorbesc de iarna începută în 1848 şi până în primăvara lui 1849. Toate astea le-am aflat din bătrâni, din satele moţilor, când mi-am făcut monografia familiei mele, student fiind pe-atunci la teologie. Provin dintr-o familie de oameni harnici, săraci, dar demni, tata a muncit din greu pentru a strânge mai apoi ceva avere. Suntem patru fraţi: unul este Ioan, preot pensionar, şi două surori, Maria Sima după soţ, ea fiind măritată la Brad, şi Dorica Costina, măritată lângă Ineu. Toţi au familiile lor, cu copiii mari şi căsătoriţi, cu nepoţi şi strănepoţi, din acest punct de vedere Dumnezeu având grijă de noi toţi. Părinţii Candin şi Viorica au decedat. Din păcate, casa părintească din Apuseni a rămas deocamdată singură şi pustie.
5 km pe jos până la şcoală
- Să înţelegem că aţi avut o copilărie grea?
- Da, grea, dar de care îmi amintesc cu plăcere şi cu tristeţea amintirii părinţilor, care nu mai sunt printre noi. Ţin minte că merg
