Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petru Luhan s-a combinat cu fata bossului de la Cris-Tim

Publicat in Ziarul Ring, vineri 26 iulie 2013 ·

Deşi este europarlamentar, pedelistul Petru Luhan nu stă departe de evenimentele mondene. Invitat recent la inaugurarea unui hotel pe litoral, el a făcut o nouă cucerire: fiica unui prosper om de afaceri.

Când dragostea pluteşte în aer, se vede de la o poştă. Aşa se face că unul dintre cei mai cuceritori europarlamentari români simte, de aproape o săptămână, fluturi în stomac. Motivul este... o tânără sexy, de aproape 25 de ani, care i-a furat inima suceveanului la o petrecere organizată cu prilejul inaugurării unui hotel de lux de pe litoral. Andra Timiş este fiica omului de afaceri Radu Timiş, patronul imperiului mezelurilor Cris-Tim. Cei doi au făcut fotografii şi au aprins lampioane pe care apoi le-au privit ca doi îndrăgostiţi.

"Ne-am cunoscut la mare"

Contactat de "ring", Petru Luhan ne-a spus că, deocamdată, este la început de drum. "Ne-am cunoscut la mare, la o petrecere, însă nu pot să vă spun foarte multe pentru că suntem în fază incipientă, momentan ne întâlnim. Este o fată foarte draguţă, competentă, cu bun-simţ şi inteligentă. Avem destul de multe lucruri în comun, mai ales că a lucrat vreo trei ani la Ministerul de Externe", ne-a spus Luhan.

Luhan, dandy al Parlamentului European

Europarlamentarul Petru Luhan a fost de mai multe ori ţinta presei mondene în urma relaţiilor pe care a susţinut că le are. Din nefericire, unele dintre femeile alături de care a apărut în poze au negat vehement orice legătură cu acesta. Una dintre "cuceriri" este europarlamentarul Barbara Matera, frumoasa italiancă despre care se spune că a fost amanta lui Silvio Berlusconi. Un alt episod a fost acela în care Tania Budi l-a acuzat pe Luhan că ar fi chemat paparazzi să-i fotografieze când s-au întâlnit în oraş. Deşi Tania a recunoscut că erau la a treia întâlnire, l-a catalogat pe Luhan dr

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Un băiat de 14 ani a murit înecat la Hârșova. Era cu prietenii la scăldat

Adevarul acum 5 ore
Un copil în vârstă de 14 ani s-a înecat duminică, în apele Dunării, la Hârșova, unde se afla cu mai mulți prieteni.

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 41 minute
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 3 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°