Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laura Mastahac s-a întors la Unic

Publicat in Monitorul de Neamt, joi 25 iulie 2013 ·

• voleibalista de 33 de ani a revenit la Piatra Neamt după un periplu la Botosani si Blaj • „Este o jucătoare polivalentă si experimentată“, a declarat Vasile Ouatu • Laura Mastahac este prima noutate a lotului echipei de volei feminin Unic-LPS Piatra Neamt pentru sezonul competitional 2013-2014. Voileibalista de 33 de ani a încheiat conturile cu Volei Alba Blaj, echipă pentru care a evoluat în sezonul precedent si cu care a ratat calificarea în cupele europene. Contraperformanta echipei din Blaj a fost o surpriză pentru campionatul românesc la acea oră. Ajunsă la finalul contractului, Mastahac nu si-a mai prelungit întelegerea si a acceptat oferta venită de la presedintele Vasile Ouatu. „Mă bazez pe experienta si pe valoarea sa pentru a avea un lider în teren. Laura este o jucătoare polivalentă si experimentată. Dacă mă gîndesc bine, la Unic numai ridicătoare n-a jucat în anii petrecuti aici. A fost extremă, a jucat centru, a jucat si libero avînd o preluare bună, dar cred că dacă ar fi nevoie ar putea juca la constructie“, este de părere Vasile Ouatu. Mastahac a evoluat în carieră numai la Unic, Botosani si Blaj. Reunirea lotului echipei pietrene va fi luni, 29 iulie, sub comanda antrenoarei Mihaela Voivod. Fată de formatia cu care Unic evolua în ultimele meciuri ale sezonului precedent acum nu vor mai fi prezente Florina Chirilov si Adina Stanciu. Ajunse la final de contract, nici una n-a mai continuat la Unic. Chirilov a ales Craiova, în timp ce despre Stanciu n-a apărut vreo informatie cum că ar fi semnat cu cineva în România sau în străinătate. „Mai trebuie o ridicătoare sigur, dar sosiri poate că se vor mai înregistra pentru că întrecerea se reia abia în octombrie, deci este timp berechet pentru a forma un lot bun“, a completat Vasile Ouatu. Unic stie de ceva vreme si ordinea în care va înfrunta echipele din Divizia A1 în turul campionatului. La tragerea la so

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Mesaj RO-Alert în judeţul Tulcea, după ce radarele Armatei au detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche / Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană / Nu s-au înregistrat apeluri la 112

News.ro acum 24 minute
Ministerul Apărării anunţă, joi, că radarele Armatei au detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche. UPDATE: ”Facem precizarea ca până în acest moment, la nivelul ISU Tulcea nu au fost înregistrate apelur

Bosnia: Ministrul Securităţii, arestat pentru presupuse fapte de corupţie

News.ro acum 53 minute
Şapte persoane, inclusv ministrul bosniac al Securităţii, Nenad Nesic, au fost arestate joi sub acuzaţiile de crimă organizată, inclusiv spălare de bani, abuz în serviciu şi acceptare de mită, a anunţat procuratura de stat într-un comunicat, potrivi

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 44 minute
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum o ora
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

Doi copii din Satu Mare și Sibiu, dați dispăruți de familii. Poliția cere ajutorul populaţiei pentru găsirea lor FOTO

Ziare.com acum o ora
Doi copii au dispărut, joi seară, 26 decembrie, din două județe diferite, anunță autoritățile care cer ajutorul populaţiei pentru găsirea lor. O fată de 15 ani a dispărut din judeţul Satu Mare, iar un băiat de 13 ani a dispărut din judeţul Sibiu, am

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum 3 ore
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 4 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 46 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 6 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 3 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°