Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ole! Corida în Focşani după ce un taur a fugit dintr-un abator

Publicat in Vremea Noua, joi 25 iulie 2013 ·

Un taur scăpat de la un abator din Focşani a semănat ieri panică în oraş şi a prins autorităţile cu pantalonii în vine.Pentru a-l prinde, cei de la abator au trimis nişte „Doreli” îmbrăcaţi, evident, în roşu, neştiind că această culoare înfurie animalul.In timpul acţiunii de tranchilizare, unul din jandarmi a fost rănit la mână de o seringă.Lumea adunată la „spectacol” a cerut ca, pentru isprava sa, taurul să fie salvat de la moarte

Pamplona. Spania. Curse cu tauri. Oameni îmbrăcaţi în roşu încercand să prindă animalul greu de 400 de kilograme. Nu este o ştire la televiziunea spaniolă, ci un scenariu care s-a aplicat ieri, chiar în Focşani, municipiul reşedinţă de judeţ. Totuşi, cursa cu taurul autohton nu s-a sfarşit cu răniţi din partea oamenilor, ci cu o sacrificare a animalului, care a scăpat de la abator, în drumul spre tăiere. Taurul a fugit şi a creat ceva panică în zona Spitalului Judeţean Focşani, după ce s-a refugiat în curtea fabricii de confecţii Incom Vranco. Evident, angajatele de acolo au făcut haz de „taurul mascul”.

Trei ore de coridă

Ieri după amiază, oamenii priveau îngroziţi cum un taur alerga liber printre maşini, transformand Focşaniul într-un fel de Pamplona, unde sunt organizate coride în Piaţa Centrală. Şapte oameni în spatele lui cu funii şi bate încercau înnebuniţi să-l prindă, după ce a „evadat” din abator, încercand să scape de moarte şi să nu ajungă în farfuriile noastre sub formă de friptură. Animalul fusese dus la sacrificare la un abator situat la ieşire din Focşani, dar cand a simţit mirosul de sange, cele aproape 400 de kilograme forţă ale lui i-au dat puterea să sară din maşina cu care a fost adus şi a rupt-o la fugă prin oraş. Animalul a alergat printre maşini pe străzi, dar nu a rănit pe nimeni şi nici nu a făcut stricăciuni. A nimerit în curtea fabricii de confecţii Incom Vranco de langă Spitalul

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 26 minute
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 2 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum o ora
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°