Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a dat asigurări ţărilor balcanice, cu ocazia reuniunii de la Brdo pri Kranju (în apropiere de Ljubljana), că este alături de ele în parcursul european, subliniind însă că trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, în principal în materie de stat de drept.
"Prima condiţie este să aplice reforme, reforme economice în vederea aderării la UE, dar şi reforme politice, instituţionale, reforme privind statul de drept", a declarat Hollande, conform AFP, în cursul unei conferinţe de presă organizată împreună cu preşedintele sloven, Borut Pahor.
"A doua condiţie pe care trebuie să o îndeplinească toate ţările din regiune este reconcilierea, cooperarea regională", a adăugat preşedintele Franţei.
"Dacă litigiile nu vor fi soluţionate, dacă nu se va ajunge la stabilitate, nu poate exista securitate şi nici integrare în Europa", a insistat Hollande. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »