Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corlăţean, despre aducerea lui Hayssam: Statul român a demonstrat că are instituţii puternice

Publicat in Ziua de Cluj, joi 25 iulie 2013 ·

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a refuzat să comenteze, joi, asupra implicării MAE în aducerea lui Omar Hayssam în România, el spunând doar că este de salutat faptul că statul român a demonstrat că are instituţii puternice.

Corlăţean a confirmat însă că MAE a avut un rol în această operaţiune, aşa cum a menţionat şi premierul Victor Ponta.

"Am urmărit cu mare atenţie dezbaterile publice în această perioadă pe o temă de interes mare, public vorbind. Dar cred că aţi remarcat că MAE nu a făcut comentarii pe această temă. Cred eu că din dezbaterea aceasta publică, din păcate aici în România, uităm esenţialul: că statul român a avut capacitatea şi instituţii puternice să realizeze un obiectiv extrem de important - să aducă înapoi în ţară o persoană condamnată de justiţia română pentru acte de terorim împotriva unor cetăţeni români, condamnată la o pedeapsă de 20 de ani, de la care s-a sustras iniţial", a afirmat Corlăţean joi, într-o conferinţă de presă.

Corlăţean a menţionat că el respectă regulile standard în orice ţară euroatlantică privind acest tip de operaţiuni.

"Primul-ministru a spus foarte clar anumite lucruri. A făcut nominalizări de instituţii care au avut un rol mai mare sau mai mic în această operaţiune, între care şi MAE. Ce pot să vă spun este că aceste instituţii şi-au făcut datoria şi că, ca în orice fel de astfel de operaţiuni, sunt şi date care nu sunt la nivelul comentariului public şi eu voi respecta regulile standard în orice ţară europeană, euroatlantică în acest tip de operaţiuni", a spus Corlăţean.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum o ora
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 38 minute
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 2 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 3 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

România, sub cod roșu de caniculă și vijelii violente. Avertismente meteo de ultimă oră de la ANM

HotNews acum 15 minute
România se confruntă cu o nouă zi de căldură sufocantă, marcată de temperaturi caniculare și urmate de furtuni violente. Administrația Națională de Meteorologie a emis o serie de avertizări cod roșu, portocaliu și galben, valabile marți și miercuri,

Video Fiica lui Ozzy Osbourne a fost cerută în căsătorie la ultimul concert Black Sabbath. Cum a reacționat artistul

Adevarul acum o ora
Fiica lui Ozzy Osbourne, Kelly, a fost cerută în căsătorie la ultimul concert Black Sabbath şi al tatălui ei Ozzy Osbourne, în Marea Britanie. Aceasta urmează să se căsătorească cu muzicianul de la Slipknot, Sid Wilson.

Nicușor Dan se va întâlni cu noi ambasadori care își vor prezenta scrisorile de acreditare

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Administrației Prezidențiale, astăzi, 8 iulie, președintele Nicușor Dan va primi mai mulți ambasadori la Palatul Cotroceni, unde aceștia își vor prezenta scrisorile de acreditare. Întâlnirea va avea loc începând cu ora 15.00, a menționat Ad

ANM: Până în august vor fi temperaturi ridicate și precipitații puține în România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, în săptămâna 7-14 iulie valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice și estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Vremea

București
acum

30°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

30°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

30°
mar.

12°/32°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°