Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Camioane cu arbori şi sol vegetal din Italia au ajuns la Cluj pentru amenajarea zonei verzi de lângă lacul din Gheorgheni

Publicat in Ziua de Cluj, joi 25 iulie 2013 ·

240 de camioane cu arbori şi sol vegetal au ajuns la Cluj din Italia, iar încărcătura va fi utilizată la amenajarea spaţiul verde din vecinătatea Lacului de Vest, din zona mall-ului din Gheorgheni.

Aproximativ 130 de arbori maturi, cu vârste de peste 25 de ani şi înălţimi între 6 şi 11 metri, au fost aduşi din Italia pentru înverzirea Iulius Parc. Printre speciile de copaci care au fost deja plantaţi în arealul aflat în amenajare se numără: fagi, stejari piramidali, stejari de mlaştină, cedri, carpeni, tei, pruni şi pini. Arborele emblemă al parcului va fi fagul roşu, care atinge 11 metri înălţime, are circumferinţa de peste 2 metri şi o greutate de 8 tone.

Pentru a asigura condiţii optime de dezvoltare, au fost aduşi circa 4.000 de metri cubi de sol special, 100 % natural şi tratat cu produse bio, necesar refacerii rădăcinilor.

În următoarea lună, vor ajunge la Cluj şi autotirurile cu arbuşti, flori şi cei peste 10.000 mp de gazon. Concomitent, se lucrează şi la dotările pentru activităţile sportive şi cele de dedicate petrecerii timpului liber.

Investiţia Iulius Group în reamenajarea parcului este de 500.000 de euro şi presupune regenerarea peisagistică a spaţiilor verzi din proximitatea mall-ului. Revitalizarea zonei presupune şi realizarea de alei de promenadă pavate, pistă pentru alergare, pistă pentru ciclism cu două sensuri, spaţiu de joacă pentru copii, pontoane şi debarcader.

Spaţiul verde este proiectat de firma italiană Lemscape, aceeaşi companie care a conceput parcul

de peste 50.000 mp din cadrul ansamblului urbanistic Palas Iaşi.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 48 minute
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum o ora
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cum răspunde premierul Bolojan criticilor venite de la liderii PSD: Încerc să consolidez o stabilitate politică. Este foarte uşor să stai pe margine şi să spui cum ar trebui făcut

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, referindu-se la atacurile unor lideri PSD, că încearcă să consolideze stabilitatea politică, nu pentru ca un om să rămână în funcţie, ci pentru ca România să poată lua împrumuturi în condiţii bune. Ilie Bolojan a a

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum o ora
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Rogobete, despre mâncarea din spitale: Voi sta la masă cu managerul spitalului şi vom mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor / Mi-este foarte greu să-mi explic cum într-un loc se poate şi în alt loc, cu aceeaşi sumă, nu se poate

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, despre mâncarea din spitale, că va sta la masă cu managerul spitalului şi vor mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor, el arătând că îi este foarte greu să-şi explice cum într-un loc se po

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Vremea

București
acum

33°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

30°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

12°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°