Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vicepremierul ungar: "Autonomia maghiarilor nu este un extremism"

Publicat in Bursa, joi 25 iulie 2013 ·

Guvernul de la Budapesta este alături de comunitatea de maghiari din Transilvania în ceea ce priveşte obţinerea autonomiei, a declarat, astăzi, Semjen Zsolt, vicepremierul ungar, potrivit surselor de presă.

"Drepturile minorităţilor sunt drepturi ale omului. În ceea ce priveşte autonomia, maghiarii nu vor face niciodată altceva decât s-a întâmplat deja în Uniunea Europeană (UE). Şi atunci, punem întrebarea: dacă pentru alţii se poate, dacă altora li se permite, atunci de ce nouă nu ni se permite? Dacă am putea accepta faptul că în UE există ceva ce este permis pentru alţii şi pentru maghiarime, pentru Secuime nu, atunci am declara că ne considerăm cetăţeni ai UE de rangul doi. Deci, autonomia nu este un extremism, nu este un gest extrem, pe care îl vrem, autonomia nu a fost debitată de maghiari, ci este ceva acceptat pentru alţii", a spus vicepremierul Ungariei, prezent la Universitatea de Vară "Balvanyos" de la Băile Tuşnad,.

Domnia sa consideră că partidele maghiare din ţara noastră trebuie să ajungă la consens în problemele fundamentale.

"Nu trebuie să spun maghiarilor ce să facă în politica de aici, dar în teme precum autonomia, drepturile lingvistice, regionalizarea, aici trebuie să fie consens. Deci, trebuie să existe consens între maghiari în problemele de bază, dar şi cu politica românească. Maghiarii din Ardeal trebuie să-şi formuleze dorinţele, care vor fi sprijinite de Ungaria şi să caute parteneri în politica românească. Maghiarii din Ardeal trebuie să ştie şi să simtă că orice se întâmplă, Ungaria, cu toată greutatea sa, se află lângă ungurii din Ardeal: Noi contăm pe dumneavoastră, dumneavostră puteţi conta pe noi", a afirmat Semjen Zsolt.

F. A. Guvernul de la Budapesta este alături de comunitatea de maghiari din Transilvania în ceea ce priveşte obţinerea autonomiei, a declarat, astăzi, Semjen Zsolt, vicepremierul ungar, potrivi

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 47 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°