Prețul la energie electrică ar putea scădea până la sfârșitul anului cu 7, 8 – 10 la suta, a declarat într-o conferință de presă ministrul delegat pentru energie, Constantin Niță. “Unele masuri pe care le-am luat, mai ales privind certificatele verzi, nu au fost foarte bine primite de investitori, dar acestea ne aduc o scădere a facturii la energie. Până la sfârșitul anului factura va scadea cu 7, 8 – 10 procente”, a afirmat Niță. Acesta a explicat că în analiza care urmează a fi realizată în vederea scăderii tarifului la energie nu vor fi cuprinse numai prețurile de producție, ci și costurile adiacente de care trebuie să se țină cont, accize, TVA, tarife de transport, care se adaugă prețului energiei și care pot face prețul necompetitiv. “De aceea am umblat și la taxa de cogenerare, la certificatele verzi. Trebuie să vedem cum vom defini tariful de transport și să vedem cum putem să-l mai scadem, astfel încât să scădem factura. Căutăm și alte soluții pentru micșorarea prețului”, a spus Niță, care a adăugat că se vor cauta soluții pentru eventuale scheme de sprijin pentru consumatorii industriali, măcar pe o perioadă limitată, atât la gaze cât și la energia electrică. Prețul la energie electrică ar putea scădea până la sfârșitul anului cu 7, 8 – 10 la suta, a declarat într-o conferință de presă ministrul delegat pentru energie, Constantin Niță. “Unele masuri pe care le-am luat, mai ales privind certificatele verzi, nu au fost foarte bine primite de investitori, dar acestea ne aduc o scădere a facturii la energie. Până la sfârșitul anului factura va scadea cu 7, 8 – 10 procente”, a afirmat Niță. Acesta a explicat că în analiza care urmează a fi realizată în vederea scăderii tarifului la energie nu vor fi cuprinse numai prețurile de producție, ci și costurile adiacente de care trebuie să se țină cont, accize, TVA, tarife de transport, care se adaugă prețului energiei