Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus ieri trimiterea în judecată a lui Ovidiu Marius Pop(30 ani), pentru „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”.
„Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în data de 16.07.2013, în jurul orei 18.30, în timp ce se aflau într-un local din oraş Zărneşti, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul Pop Ovidiu Marius a atacat-o pe victima B.I. (50 ani), aplicându-i o lovitură cu piciorul în zona inghinală şi o lovitură cu pumnul în zona feţei, provocând căderea şi lovirea victimei cu capul de un zid. Urmare a leziunilor cauzate, la data de 22.07.2013 a intervenit decesul victimei“, a precizat procurorul Ramona Muscalu, ]nlocuitor al purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brasov.
Faţă de inculpat s-a dispus luarea măsurii reţinerii, iar astăzi a fost prezentat Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus ieri trimiterea în judecată a lui Ovidiu Marius Pop(30 ani), pentru „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”.
„Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în data de 16.07.2013, în jurul orei 18.30, în timp ce se aflau într-un local din oraş Zărneşti, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul Pop Ovidiu Marius a atacat-o pe victima B.I. (50 ani), aplicându-i o lovitură cu piciorul în zona inghinală şi o lovitură cu pumnul în zona feţei, provocând căderea şi lovirea victimei cu capul de un zid. Urmare a leziunilor cauzate, la data de 22.07.2013 a intervenit decesul victimei“, a precizat procurorul Ramona Muscalu, ]nlocuitor al purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brasov.
Faţă de inculpat s-a dispus luarea măsurii reţinerii, iar