S-a lansat ca designer şi a renunţat să mai fie doar imaginea unor firme de la care încasa 10.000-15.000 de euro. Deşi a beneficiat de multă promovare a brandului, Bianca Drăguşanu nu figurează ca asociat sau administrator al vreunei firme de modă şi nici nu e înregistrată ca PFA.
După ce a pus capăt contractului de imagine cu BBY, Bianca Drăguşanu s-a lansat ca designer, prezentându-şi propria colecţie. "Am un business cu haine comerciale, accesibile pentru toată lumea. Am fost un copil sărac, aveam puţine lucruri şi îmi făceam singură hainele. Dacă îmbrăcam de câteva ori o rochie, ca să nu pară aceeaşi, o modificam. Îi tăiam mânecile, îi făceam decolteu în faţă sau în spate. A început să-mi placă din ce în ce mai mult ceea ce fac. Nu mă pot numi designer, am doar un business cu rochii, iar preţurile nu sunt piperate", declara, în urmă cu puţin timp, Bianca.
Nu figurează cu firmă înregistrată
Potrivit datelor oficiale, Bianca Drăguşanu nu apare în evidenţele persoanelor juridice sau ale persoanelor fizice autorizate. Şi totuşi, ea vinde. Ieri, un reprezentant al ziarului "ring" a sunat la numărul de telefon afişat de roşcată în dreptul produselor promovate chiar pe pagina ei de Facebook. Am fost invitaţi la showroom, într-un apartament din Capitală, unde puteam vedea produsele care urmau să fie comandate la atelier, după cum ni s-a comunicat. În ciuda insistenţelor, Bianca Drăguşanu nu a putut fi contactată.
Meniu la nuntă de 20.000 de euro
Atacată de cei care i-au fost cândva alături, roşcata şi-a angajat avocat pentru a scăpa de scandaluri şi a se ocupa de pregătirile pentru nuntă. Pentru evenimentul ce va avea loc la piscina unui local exclusivist, Bianca va scoate din buzunar circa 20.000 de euro numai pentru meniul celor 200 de invitaţi. Surse din apropierea ei au dezvălui