Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parcurile din cartierele Aradului - lăsate de izbeliște

Publicat in Ziua de Vest, joi 25 iulie 2013 ·

Florin Galiș, președinte al organizației municipale a PNL Arad, spune că liberalii au constatat că administraţia locală pune din nou carul înaintea boilor şi investeşte în reabilitarea sensurilor giratorii, unde montează rulouri de gazon în loc să se preocupe de întreţinerea parcurilor din cartiere.

Unul din parcurile cele mai mari din cartiere, Parcul din Micalaca Zona 700, este de ani de zile mai degrabă şantier decât parc. Şantierul bisericii, care durează deja de peste 10 ani, nu este nici măcar protejat, putându-se petrece oricând un accident. Galiș spune că nu este singurul parc abandonat de municipalitate. La fel s-a petrecut şi cu parcul din Zona Banc Post sau cu scuarul din Piaţa Spitalului. În ambele cazuri, după ce întreţinerea a fost precară, administraţia locală a preferat să monteze, cu firme private, rulouri de gazon. „Parcul din Zona 700 este neîntreţinut: există un şantier neprotejat şi materiale de construcţii în preajma sa, fântâna arteziană, principala atracţie a parcului în anii ’80, când a fost inaugurat parcul, nu funcţionează de ani de zile, stâlpii de iluminat sunt ruginiţi, coşurile de gunoi sunt fie rupte fie pline, aleile sunt crăpate”, a arătat Florin Galiș. El arată că actuala conducere a Primăriei Arad preferă montarea de rulouri de gazon.„În piaţa de profil, metrul pătrat de gazon, inclusiv decopertare, transport şi manoperă, poate ajunge şi la 7 - 10 euro. Nu ştim care sunt costurile în cazurile de faţă dar putem face o comparaţie gândindu-ne la preţul reabilitării parcului de la Pădurice, peste 2 milioane de euro, sau la preţurile unei băncuţe pe strada Meţianu, de 8.250 euro, a unui coş de gunoi, 850 euro, sau a unui rastel de biciclete, 1000 euro”, a explicat Florin Galiș, consilier local PNL Arad. În acest timp, graţie unui management defectuos şi netransparent, fără lucrări, Gospodărirea Comunală SA este la un pas de

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 6 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 13 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 10 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 10 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°