Sebastian Olaru

Cămeşa, spăcelul şi vizică sunt corespondentele din Sălaj ale iei tradiţionale româneşti, cămaşa femeiască din acest judeţ fiind, prin ornamentaţie şi cromatică, cea mai importantă piesă de vestimentaţie ţărănească, în opinia etnografului Olimpia Mureşan de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.

Costumele populare sunt tot mai rar purtate, iar cei care mai fac astăzi astfel de haine tradiţionale sunt şi ei foarte puţini, în cazul Sălajului fiind vorba de Ileana Graţia Pop, membru la Academiei Artelor Tradiţionale din România, ce locuieşte în localitatea Ciumărna, şi Anuţa Cuc din satul Plopiş.

“Cămaşa femeiască este, prin ornamentaţie şi cromatică, cea mai importantă piesă de vestimentaţie ţărănească. Cămăşile sunt întotdeauna strânse la gât, se numesc cămeşe, spăcel şi vizică şi sunt în mai multe variante în Sălaj”, a precizat Olimpia Mureşan.

Potrivit acesteia, în zona etnografică Meseş femeile purtau cămaşa cu ciupag mare, ce are pieptul încreţit, ornamentat pe întreaga jumătate superioară cu o broderie compactă, trapezoidală, de o deosebită dificultate tehnică, executată peste creţuri cu roşu şi negru. Numit “prolog”, trapezul de mare efect decorativ, cu ornamente geometrice, a dat şi numele cămăşii – “cămeşe cu prolog”. Partea superioară a prologului se prindea sub un guler-bentiţă la care se racordau şi mânecile terminate în partea de jos în “fodre” – manşete ce par ca nişte brăţări cusute peste creţuri. Gulerul şi marginile fodrelor sunt ornamentate prin cusături executate “închingătureşte pă fir”. Motivele erau geometrice, iar cromatica se baza pe utilizarea în proporţii diferite a roşului şi negrului – roşu la fetele tinere şi negru la femeile mai bătrâne. Iniţial, pânza utilizată era ţesută din cânepă curată, ornamentaţia fiind executată cu lână, dar ulterior s-a folosit “pânză învăluită”, respectiv bumbac ş