Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, pe locul al doilea la porumb în UE. Va bate şi Franţa dacă va avea o producţie cu 40% mai mare la hectar

Publicat in Ziarul Financiar, joi 25 iulie 2013 ·

Foto Shutterstock Agricultorii români vor strânge în toamnă o recoltă de porumb de 11,3 milioane de tone, de două ori mai mare decât cea din 2012, după ce productivitatea a crescut cu 92,5%, la 4,14 tone/ha, şi a ajuns la vârful ultimilor şapte ani, arată datele dintr-un raport pe iulie al Comi­-siei Europene, dat recent publicităţii.    

Agricultorii români vor strânge în toamnă o recoltă de porumb de 11,3 milioane de tone, de două ori mai mare decât cea din 2012, după ce productivitatea a crescut cu 92,5%, la 4,14 tone/ha, şi a ajuns la vârful ultimilor şapte ani, arată datele dintr-un raport pe iulie al Comi­-siei Europene, dat recent publicităţii.

Recolta de porumb va fi astfel o „gură de oxigen“ de 1,5 mld. euro pen­tru economie care va aduce rulaje în ferme şi va relaxa în acelaşi timp costurile jucătorilor din zootehnie şi ale procesatorilor de carne. Economia nu reuşeşte însă să beneficieze în totalitate de cantitatea mare de porumb pentru că o bună parte pleacă la export sub for­mă de materie primă. La exporturi agroalimentare totale de 4 mld. euro anual, jumătate sunt cereale şi animale vii.

La acest nivel producţia totală de porumb este aproape de cea din anul record 2011 şi este în ton cu estimările similare făcute anterior de fermieri.

România va reuşi astfel să ocupe al doilea loc în topul producătorilor de porumb din UE depăşind Ungaria (8,6 milioane de tone) şi Italia (8 milioane de tone). Fotoliul de lider va fi adjudecat în continuare de Franţa, cu o recoltă cu numai 25% mai mare decât cea locală. Creşterea din România a încins astfel lupta la vârful clasamentului după ce în 2012 raportul dintre producţia locală de porumb şi cea franceză a fost de unu la trei.

„În România cu irigaţiile puse la punct se poate face fără probleme o producţie medie de 6-8 tone/hectar“, a explicat antreprenorul france

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 7 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 8 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 13 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 4 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum 50 minute
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 12 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 11 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 12 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 7 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°