Îmi pare rău că n-am altceva de anunţat. Sîntem aici, eu şi aceia care îmi semnalează, din cînd în cînd, ceea ce au observat pe unde îşi au drumurile lor, nişte sentinele fără puşcă. Putem să dăm alarma. Atît. În speranţa că o autoritate în ţara asta, în Capitala ei, va interveni la timp ca să oprească măcelul clădirilor vechi. Sau numai pentru a sezisa opinia publică şi a-i face de ruşine pe vînzătorii clădirilor de interes istoric şi artistic în care a mai rămas ceva din trecutul nostru. Al cui? Al unora, tot mai puţini, care simţim că aparţinem mulţimii constructorilor tradiţiei. Ruşine? Cu cît creşte numărul transfugilor care dau uitării trecutul, cu atît îşi pierde orice noimă acel sentiment stînjenitor că ai făcut ceva interzis.

Două lucruri se pot întîmpla pînă cînd va apărea acest articol. Ori dispare afişul din fotografie, ori dispare zidul pe care el este lipit. Pe strada Berthelot, pe trotuarul opus Catedralei catolice şi blocului-turn de lîngă ea, urcînd către colţul cu str. G-ral Budişteanu, a dispărut o casă care astupa vederea către un monument istoric. Dacă era ca cea învecinată, care arată destul de prăpădită şi fără caracter, nu era mare pierderea.

DE ACELASI AUTOR Cum se nasc şi mor oraşele La originea urbanismului bucureştean Clopotele Olari, nr. 10 Dar clădirea care a devenit vizibilă, dărăpănată şi părăsită, ca să se înfigă buldozerele în ea, figurează pe lista monumentelor din Bucureşti la nr. 401, sub numele de „casa Robescu“, cu o stereotipă apreciere a vîrstei, „sf. sec. XIX – prima jumătate a sec. XX’’ – ce să-şi bată capul cineva ca s-o dateze mai exact? Un „panou de indentificare“ (sic!) emis acum un an, dar expus doar săptămîna asta, arată că Universitatea Naţională de Arte Plastice, proprietara clădirii, se declară beneficiara desfiinţării ce va fi dusă la capăt pînă la 12 iulie 2013. Presupun, deci, că terenul astfel