Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tenismenul Viktor Troicki a fost suspendat 18 luni după ce s-a sustras unui control antidoping

Publicat in Puterea, vineri 26 iulie 2013 ·

Tenismanul sârb Viktor Troicki, locul 53 ATP, a fost suspendat 18 luni pentru după ce, la 15 aprilie, s-a sustras unui control antidoping la turneul Masters 1000 de la Monte Carlo. Troicki, care a fost prezent în această primăvară la turneul Năstase Ţiriac Trophy, susţine că nu are nici o vină şi că va face apel. Suspendarea este valabilă până la 24 ianuarie 2015.

“Sunt distrus şi epuizat. Această sancţiune imensă mă lasă fără cuvinte. S-a întâmplat la Monte Carlo, în primăvară. Mă simţeam foarte rău în 15 aprilie, în timpul şi după meciul din primul tur, cu Jarkko Nieminen. Am fost selectat pentru teste de urină şi sânge după meci şi m-am dus la la control după ce am făcut duş şi stretching. Am dat probe de urină şi i-am spus medicului că mă simt rău şi că mi-ar fi şi mai rău dacă mi s-ar lua sânge. Mereu mă simt groaznic când trebuie să mi se ia sânge, iar în acea zi îmi era teamă că o să ajung în spital. Doctoriţa responsabilă cu testarea mi-a spus că arăt palid şi bolnav, astfel că pot să nu ofer un eşantion de sânge, dacă trimit la ITF o scrisoare cu explicaţii. Mi-a dictat scrisoarea şi m-a lăsat să plec fără să dau sânge. A fost foarte amabilă şi înţelegătoare. Acum sunt acuzat că am refuzat să fac un test sangvin, fără justificare. Eram sută la sută sigur că totul este în regulă, la fel şi antrenorul meu, Jack Reader, care a fost în cameră alături de mine cel puţin la jumătate din procedură. Dimineaţa următoare mi s-a luat sânge de către acelaşi ofiţer de control antidoping. Ambele eşantioane, de urină şi de sânge, au avut rezultat negativ, au fost total curate. Poate organizaţia ei i-a spus că a făcut o greşeală mare lăsându-mă să plec astfel că ea şi-a schimbat varianta şi a încercat să îşi salveze pielea. Am discutat cu alţi jucători. Sunt la fel de şocaţi ca mine şi cred că situaţia este ridicolă. I s-ar fi putut întâmpla oricui. Cu siguranţă vo

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Guvernul lui Ilie Bolojan depune jurământul astăzi la Palatul Cotroceni

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 23 iunie 2025, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni are loc ceremonia de depunere a jurământului a noului guvern condus de premierul Ilie Bolojan. Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru numirea Guvernului Bolojan, a anunțat Administ

VIDEO AUR nu participă la votul de învestire. George Simion a recitat din Eminescu și a criticat coaliția: „Nu cred că o să apucați anul”

HotNews acum 9 ore
Liderul AUR, George Simion, a anunțat, luni, în discursul din ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, că parlamentarii partidului său nu vor lua parte „la această mascaradă” și vor părăsi sala înaintea votului pentru învestirea Guvernului

Sorin Grindeanu, propus de PSD pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților

Ziua Constanta acum 8 ore
Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Grindeanu. Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Gr

Controale la Eforie Nord. Horia Constantinescu: „Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India”

Gandul acum 4 ore
Au fost efectuate o serie de controale la Eforie Nord, fiind coordonate de Horia Constantinescu, șeful CJPC. În urma acțiunii de control din zona falezei, au fost aplicate amenzi de 60.000 de lei. Șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consu

Prima reacție a lui Vasile Șiman, după ce Dinamo a ieșit din insolvență: „Voi continua pe toate căile legale”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
23 iunie este o zi care rămâne în istoria celor de la Dinamo! Clubul din șoseaua „Ștefan cel Mare” prin intermediul unui comunicat oficial, așa că bucureștenii pot evolua din sezonul 2026-2027 din nou în cupele europene. Vasile Șiman, fostul patron

Marius Tucă Show începe marți, 24 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, reforme în administrația locală: desfiinţarea funcţiei de viceprimar cu o condiție și „reașezarea” sistemului de sporuri

HotNews acum 12 ore
Ministrul propus la Dezvoltare, Cseke Attila, a declarat luni, după audierile din comisii, că membrii Coaliței vor propune desfinţarea funcţiei de viceprimar la unităţile administrativ-teritoriale sub 1.500 de locuitori, iar la sporul pentru fonduri

Emisiunile zilei marţi, 24 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video Stare de urgenţă pe insula Chios din Grecia în urma incendiilor care fac ravagii

Adevarul acum 4 ore
Grecia a declarat luni stare de urgenţă pe insula Chios, unde sute de pompieri luptă pentru a stinge incendiile care fac ravagii pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care vântul a intensificat focul, provocând întreruperi de curent şi evacu

Baze americane din Qatar, atacate după amenințările Iranului privind represalii față de SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Mai multe explozii au fost auzite luni seară deasupra capitalei Qatarului, Doha, după ce Teheranul a amenințat că va riposta la loviturile aeriene americane recente asupra obiectivelor nucleare iraniene. Mai multe explozii au fost auzite luni seară

Vremea

București
acum

22°
mar.

19°/35°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

17°
mar.

17°/30°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/32°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/31°
mie.

22°/29°
joi

22°/29°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/31°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

18°/27°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/33°
mie.

20°/38°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°