Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gala „Pitbull Challenge 6” ajunge în premieră la Rădăuți

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 26 iulie 2013 ·

La două luni după ce gala de K-1 „Pitbull Challenge” s-a desfășurat în premieră la Fălticeni, Ionuț Atodiresei va organiza, sâmbăta viitoare, ediția cu numărul șase a competiției ce poartă numele său de ring, tot în premieră, dar la Rădăuți, sub motto-ul „Pentru Bucovina, la luptă oșteni”. Campion mondial WAKO-PRO la categoria 64,5 kg, fălticeneanul Ionuț Atodiresei „Pitbull” a devenit promotor în paralel cu antrenamentele și luptele sale din ring, organizând până în prezent cinci astfel de gale în zona noastră, două la Suceava, două la Botoșani și una la Fălticeni. Ca la fiecare ediție, Ionuț a încercat promovarea sportivilor din județul Suceava, dar și a acestui sport în zonă, prin aducerea unor sportivi valoroși, ce au făcut spectacol în ring.

Vineri, 2 august, de la ora 16.00 va avea loc cântarul oficial, urmând ca sâmbătă, 3 august, începând cu ora 18.30 să înceapă gala „Pitbull Challenge 6”, competiție în care vor intra în ring și trei sportivi din Rădăuți. Gala va avea 7 lupte la profesioniști, la care se va adăuga și o piramidă din patru sportivi la categoria 75 de kilograme, dar și un meci la copii 10-12 ani, în care se vor înfrunta pentru centura „Pitbull Challenge”, doi tineri sportivi foarte experimentați, în ciuda vârstei fragede. Primul rădăuțean ce va intra în ring va fi Andrei Bălici, antrenat la clubul Dragon Muay Thai de Daniel Ungurean, sportiv ce va întâlni la categoria 60 de kilograme un sportiv din Iași. La categoria 70 de kilograme, un alt rădăuțean, Iosif Grijincu se va lupta în ring cu Sorin Alexoaie, din Iași, în timp ce colegul său Nicolae Buceag va lupta în piramida de la 75 de kilograme împotriva lui Alin Câmpan, din București.

Cel mai tare meci al galei se anunță confruntarea de la categoria 85 de kilograme, în care binecunoscutul Cristian Ristea, din Găești îl va întâlni pe Ciprian Șchiopu, un luptător ce are multe meciur

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 8 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 7 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°