Circa 10.000 de indicatoare rutiere şi peste 360 de treceri pietonale există astăzi pe străzile din municipiul Chişinău. Mulţi şoferi se plâng că semnele se pierd în frunzişul arborilor, iar unele zebre sunt pe cale de dispariţie
După modificarea recentă a Regulamentului circulaţiei rutiere, în ţară urmează să apară 37 de tipuri de indicatoare şi benzi de semnalizare noi. Autorităţile nu cunosc termenul când semnele vor fi instalate pe străzi, întrucât procedura e una de durată.
„După aprobarea proiectului în Parlament, Inspectoratul Naţional de Patrulare stabileşte locurile unde e nevoie de astfel de indicatoare şi ne transmite demersul. Noi evaluăm cererea, găsim surse în bugetul municipal, iar întreprinderea Exdrupo face comanda“, ne explică Vitalie Butucel, şef adjunct la Direcţia Transport a Primăriei Chişinău.Potrivit funcţionarului, pentru noile semne rutiere nu au fost prevăzute surse în bugetul local, de aceea acestea vor ajunge pe străzi după ce vor fi direcţionaţi bani suplimentari.
Indicatoarele din Capitală sunt instalate de întreprinderea municipală Exdrupo, care le achiziţionează de la un producător autohton, în baza unui concurs anunţat la începutul anului. Costurile variază de la 300 la 530 de lei pentru o bucată, iar cele mai scumpe sunt panourile informative instalate la intrările în oraş, preţul cărora este stabilit în funcţie de mărime. Următoarele în top, după preţ, sunt tăbliţele ce arată trecerile pietonale. În anul 2012, autorităţile locale au alocat pentru indicatoare două milioane de lei.
STRĂZI FĂRĂ PAŞAPOARTE
Deşi în municipiu sunt mii de semne rutiere, nimeni nu ştie numărul lor exact, pentru că o mare parte din străzi nu au paşapoarte. „Primăria nu dispune de surse suficiente ca să facă paşaportizarea străzilor, necesară conform legislaţiei. Aceste documente conţin toată informaţia despre amplasarea indicat