Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spune Ponta despre primarii incompatibili

Publicat in Romania Libera, vineri 26 iulie 2013 ·

Premierul Victor Ponta, a declarat, la Sibiu, întrebat despre faptul că mulţi primari sunt declaraţi incompatibili de către ANI, că, discutând şi cu Comisia Europeană şi cu Agenţia, vrea să fie luată "decizia legislativă corectă", informează Mediafax.

Întrebat, joi seară, ce părere are despre faptul că foarte mulţi primari din judeţul Sibiu au fost declaraţi incompatibili de către Agenţia Naţională pentru Integritate pentru că fac parte din Adunarea Generală a Acţionarilor la un operator regional de apă, premierul a spus că "e în toată ţara problema asta".

"E în toată ţara problema asta. În primul rând, vreau să văd care e decizia instanţelor, pentru că ştiu că au contestat în instanţă toţi aleşii locali. E o situaţie undeva la mijloc, în sensul că nu au reprezentat nişte interese private, ci e vorba de interese publice. Vedem ce decid instanţele de judecată, discutăm şi cu cei de la Agenţia Naţională de Integritate şi Comisia Europeană şi, în mod sigur, va trebui să găsim o soluţie", a declarat premierul.

Acesta a menţionat că "nu va fi o soluţie unilaterală a Guvernului", dar nici nu poate accepta ca jumătate dintre primarii ţării să fie declaraţi incompatibili.

"Nu pot spune că jumătate din primarii României o să fie declaraţi incompatibilei, pentru că ce facem? Facem alegeri în toată ţara? Nu cred că e o idee bună. Nu vreau să mă antepronunţ, vreau să văd decizia justiţiei. E o practică totuşi unitară şi, discutând şi cu Comisia Europeană şi cu ANI, vreau să luăm decizia legislativă corectă", a mai spus Ponta.

Premierul a adăugat că "e important să nu avem un nou motiv de dispută cu Comisia Europeană, însă jumătate din primarii ţării şi din consilieri sunt în această situaţie şi trebuie să găsim o soluţie".

Pe de altă parte, la începutul lunii iulie, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că 20 de primari din jud

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°