Un filosof islamic turc a provocat polemică în ţara sa, după ce a declarat miercuri seara pentru postul de televiziune public TRT că "a vedea femei gravide în public nu este doar imoral, ci şi urât", relatează AFP.
Ömer Tugrul Inançer, un avocat foarte cunoscut în mediul religios pentru ataşamentul său faţă de misticismul musulman, a făcut această declaraţie în cadrul unui interviu televizat cu ocazia înteruperii postului de Ramadan. El a provocat o adevărată avalanşă de reacţii pe reţelele de socializare şi manifestaţii la care au participat femei gravide indignate şi bărbaţi care şi-au pus perne sub tricouri, în mai multe metropole, mai ales la Istanbul şi la Ankara.
"În plus, este inestetic. După şapte-opt luni, femeile gravide ar trebui să iasă cu soţii lor în maşină pentru a lua aer, dar să o facă seara", a mai declarat filosoful.
Direcţia pentru Probleme Religioase, organism oficial, a încercat să calmeze controversa, vineri, anunţând că religia musulmană nu prevede "izolarea femeilor", dar asociaţiile feministe s-au declarat "revoltate" de aceste afirmaţii.
Turcia, o ţară musulmană care păstrează un caracter laic, este condusă de peste zece ani de un Guvern islamo-conservator contestat în stradă timp de mai multe săptămâni, în iunie, pentru alunecarea sa pe panta autoritarismului şi islamismului.
Un filosof islamic turc a provocat polemică în ţara sa, după ce a declarat miercuri seara pentru postul de televiziune public TRT că "a vedea femei gravide în public nu este doar imoral, ci şi urât", relatează AFP.
Ömer Tugrul Inançer, un avocat foarte cunoscut în mediul religios pentru ataşamentul său faţă de misticismul musulman, a făcut această declaraţie în cadrul unui interviu televizat cu ocazia înteruperii postului de Ramadan. El a provocat o adevărată avalanşă de reacţii pe reţelele de socializare şi manifestaţii la ca