Sondajele de opinie, de pe ambele maluri ale Prutului, arată că populația mai are încredere în Biserică. Totodată, sondajele arată, totuși, că, încet, dar sigur, încrederea în Biserică scade. Să fie acesta un semn că societatea de azi are mai puțină nevoie de Biserică? Sau scăderea încrederii se cere să fie un semnal S.O.S. pentru slujitorii Bisericii.

Omul de rând nu are nevoie de barometre publice ca să constate că o duce din ce în ce mai rău. Cuvîntul criză, devenit familiar pentru majoritatea populației, își arată ”roadele” nu numai în cele pământești, materiale, ci și în cele duhovnicești. În Sfânta Evanghelie după Luca (5,31) este scris: „Şi Iisus, răspunzând, a zis către ei: N-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi.” Cel care simte criza pe pielea lui, dacă ar fi convins că Biserica este leacul pentru ieșirea din criză, cu siguranță că se va încrede în Biserică.

Întrebarea este: Cine să îl convingă? Dar, de fapt, e nevoie ca să fie convins de cineva? Mie dacă îmi este sete, nu trebuie ca cineva să mă convingă să beau, sau dacă îmi este frig nu trebuie să fiu convins de cineva să mă îmbrac. Este important ce beau și cu ce mă îmbrac, pentru că nu toate apele sunt bune de băut și nu toată îmbrăcămintea mă încălzește. Societatea noastră are mai mare nevoie de ”îndrumători adevărați” decît de ”convingători falși”. Cred că în ultimele două decenii societatea s-a cam săturat de ”rețete” și vrea, tânjește chiar, după ”modele”. Și ”modele” pot să fie nu numai din rândul clericilor, ci și dintre noi, mirenii. Omul societății de astăzi vrea să vadă modele de viață, dar nu prea vrea să fie model de viață. E mai ușor să te întrebi cum poate un deputat sau ministru, care merge la biserică și se consideră creștin, să voteze o lege anticreștină, decât să îți vezi păcatele tale personale. E cu mult mai ușor să vezi neajunsurile clericilor, decât să conșt