„E bine dacă prin libertate acum ne imaginăm un fel de stare în care deja nu ne mai leagă nimic de lumea din jur. Nu mai avem dorinţe, pasiuni şi spaime. Am putea spune: nici scopuri, nici lipsă de scopuri, şi nici măcar nu ne mai gîndim că acest vacuum deja nu ne mai deranjează. Libertatea este o stare ciudată, mai ales o stare atipică. N-are nici o legătură cu nepăsarea, pentru că asta-i inevitabil cinică, la fel, n-are nici o legătură cu starea cînd totul ţi-e indiferent, pentru că îndărătul acesteia stau, totuşi, pitite, ruşinea sau speranţa. Dacă totul ţi-e indiferent e încă foarte uman. Aş putea să spun şi altfel: libertatea nu este o stare destinată oamenilor“
(din romanul Tihna, traducere de Anamaria Pop, Editura Paralela 45, 2006).
Attila BARTIS este unul dintre cei mai importanţi şi mai traduşi prozatori contemporani din Ungaria. S-a născut în 1968 la Tîrgu-Mureş, iar din 1984 trăieşte la Budapesta. A debutat în anul 1995 cu romanul Plimbarea. A mai publicat volumul de nuvele Aburul albăstrui (1998) şi romanul Tihna (2001). „Romanele scrise de Attila Bartis sînt foarte dense, foarte intense, într-atît de acute încît nu ai senzaţia că citeşti proză, ci un poem foarte amplu care instituie o lume absolut memorabilă, un cosmos autosuficient care aminteşte de Zona Sinistra a lui Adam Bodor, de proza lui György Dragomán din Regele alb sau de Satantango al lui Laszlo Krasznahorkai.“ Aşa l-a descris Radu Vancu pe Attila Bartis la începutul discuţiei pe care a purtat-o cu scriitorul maghiar în paradisul regăsit de la Tăşuleasa Social. Cînd vii aici la Tăşuleasa, e imposibil să nu observi pe o pancartă „Attila Bartis – Budapesta 587 de km“. Cum ai ajuns să fii legat de acest loc? Nu ştiu cîţi kilometri sînt de la Tăşuleasa la Budapesta, însă cîteodată am impresia că distanţa e atît de mare încît nu poate fi exprimată în kilo
