Multe țări ale Europei de est se confruntă, în domeniul agriculturii biologice, cu flagelul corupției în administrație și cu necesitatea unei schimbări în mentalitatea consumatorilor.
Multe țări ale Europei de est se confruntă, în domeniul agriculturii biologice, cu flagelul corupției în administrației și cu necesitatea unei schimbări în mentalitatea consumatorilor.
In Uniunea Europeană, agricultura biologică, sau organică, nu e încurajată decât de două decenii încoace, începând de la o primă directivă din 1992. Mentalitățile schimbându-se mai greu decât realitatea, a durat multă vreme pînă ca legislatorii să facă o distincție între produsele agricole industriale și cele cultivate fără îngrășăminte chimice și fără pesticide și ierbicide. Evident: înainte vreme toată agricultura era bio...
Majoritatea țărilor Uniunii Europene stimulează agricultura biologică prin scheme proprii, pe care Comisia Europeana le lasă la latitudinea statelor membre. Criteriile de clasificare sînt însă în mare aceleași, după cum sînt uniforme și criteriile europene de interzicere a organismelor modificate genetic (OGM), cum sînt cele produse de firma americană Monsanto.
Unul din principalele criterii în definirea produselor biologice, sau organice, este cel al trasabilității. Etichetarea unui produs agricol sau alimentar, oricare ar fi el, trebuie să permită identificarea precisă a originii lui geografice, pînă la ferma, asociația sau cooperativa de la care provine.
In ciuda clișeelor, produsele biologice de cea mai mare calitate nu provin din țările de est ale UE, unde se presupune că s-a păstrat o agricultură tradițională. O țară cum e Bulgaria, de pildă, a ieșit din comunism cu agricultura ruinată și încărcată de o poluare extremă.
Un caz diferit, însă, e cel al Croației, intrată luna aceasta în UE. Croația este una din ță
