Premierul Victor Ponta a refuzat să nominalizeze, cum ceruse preşedintele, cele 3 contracte de privatizare despre care susţinea că au fost avizate de CSAT, el afirmând că despre "lucruri serioase" nu se vorbeşte la plajă sau la raliu şi adăugând: "Lăsaţi-l pe Băsescu că e la plajă sau la Cireşica".
Întrebat, vineri, înainte de a porni pe traseul Raliului Sibiului, care sunt cele 3 contracte de privatizare despre care susţine că au fost avizate de către CSAT, Ponta a răspuns: "Despre lucruri serioase, vorbim în locuri serioase".
"Despre lucruri serioase, vorbim în locuri serioase, nu de pe plajă. Lăsaţi-l pe Băsescu, că e la plajă sau la Cireşica", a răspuns premierul, citat de coresponentul MEDIAFAX.
Când i s-a spus că preşedintele Traian Băsescu solicită lista cu cele 3 contracte de privatizare avizate de CSAT, Ponta a răspuns: "Nu mă interesează ce face domnul preşedinte pe plajă".
Jurnaliştii au insistat cu întrebări referitoare la cele 3 contracte de privatizare, dar premierul a răspuns: "Până luni, staţi liniştiţi. Sau mergeţi la plajă", adăugând că discuţiile se poartă "în locuri oficiale".
"Dacă mă credeţi, bine, dacă nu ...despre lucruri serioase, de serviciu, vorbim la serviciu. Repet, din punctul meu de vedere, lucruri serioase nu se discută nici la raliu, nici pe plajă", a declarat premierul.
CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea licitaţiei, preciza purtătorul de cuvânt al şefului statului, anunţând că preşedintele Băsescu îl invită pe Victor Ponta să nominalizeze cele 3 contracte de privatizare care, potrivit premierului, au primit avizul Consiliului.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Bogdan Oprea afirma, "referitor la declaraţiile ministrului interimar al Transporturilor şi prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, făcute joi, 25 iulie, la Sibiu, po