Preşedintele Traian Băsescu spune că Consilul Suprem de Apărare a Țării nu se ocupă de privatizări şi îi cere premierului Victor Ponta să arate cazurile în care CSAT a avizat anterior contracte de privatizare.
Într-un comunicat semnat de purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, se arată că “CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea procesului de licitaţie”, iar premierul Victor Ponta, care asigură interimatul la conducerea Ministerului Transporturilor, este invitat să nominalizeze cazurile în care susţine că s-ar fi întâmplat acest lucru.
“De la intrarea în vigoare a Legii nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării și până în prezent, CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea procesului de licitație, acest lucru neintrând în atribuțiile CSAT. Președintele României, domnul Traian Băsescu, îl invită pe ministrul interimar al Transporturilor și prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, să nominalizeze cele trei contracte de privatizare care, potrivit domniei sale, au primit avizul CSAT. De asemenea, ministrul interimar al Transporturilor și prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, este invitat să-și asume responsabilitatea care decurge din funcțiile pe care le îndeplinește în derularea privatizării companiei CFR Marfă SA”, se arată în comunicat.
În încheiere, Traian Băsescu, prin purtătorul său de cuvânt, îl îndeamnă pe premierul Ponta “să depună toate eforturile necesare pentru ca această privatizare să nu se tranforme într-un nou eșec de tip «Oltchim» care ar afecta grav și salariații și compania Oltchim și economia națională”.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Preşedintele Traian Băsescu spune că Consilul Suprem de Apărare a Țării nu se ocupă de privatizări