Dialogul lipsit de conţinut purtat între Chişinău şi Tiraspol a devenit în ultima perioadă un dialog direct, dur şi vertical dintre diplomaţia română şi cea rusă.

De mai bine de 20 de ani soluţionarea conflictului Transnistrean a fost doar apă de ploaie. Rusia mima că susţine negocierele în timp ce în realitate ea era cea responsabilă de ocupaţia din Estul celui de al doilea stat românesc(ca să nu spun că prin servicii şi prin comunişti controlau de fapt tot teritoriul Republicii Moldova- acum le-au pierdut pe amândouă în favoarea României).

Vizita lui Corlăţean la Moscova, la solicitarea lui Lavrov, a fost una extrem de prolifică, deoarece aşa cum îi stă bine unui diplomat român, Titus Corlăţean a mers acolo pentru a prezenta poziţia statului român cu privire la relaţiile externe şi necesitatea soluţionării grabnice a conflictului Transnistrean în termenii impuşi de legislaţia internaţională.

În realitate s-a întâmplat ceea ce era normal să se întâmple: în condiţiile în care perspectiva unirii celor două state româneşti devine una extrem de apropiată, diplomaţia română a pus mâna pe hăţuri pentru a soluţiona singurul impediment care stă în calea ruperii graniţei de pe Prut.

Aşa era şi normal deoarece negocierile nu au avut nici un efect în aceşti 20 de ani deoarece ele nu s-au purtat între factorii de decizie, ori aceştia se află la Bucureşti şi la Moscova şi nu la Chişinău sau Tiraspol.

Interesant este că noua diplomaţie română a devenit extrem de activă şi aş putea spune directă(ca să nu spun dură).

Lavrov a declarat acum câteva zile că trupele ruse nu vor pleca din Transnistria decât după soluţionarea conflictului, ori discursul este unul penibil din moment ce ei sunt cei responsabili de conflict.

De această dată de la Chişinău au venit doar comentarii deoarece Titus Corlăţean a ţinut nu