Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră după 18 ani: Pro TV iese din lista must carry. Cabliștii vor plăti pentru difuzare

Publicat in Ora de Timis, vineri 26 iulie 2013 ·

Societatea Pro TV SA a adus la cunoştinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) încetarea calităţii de program “liber la retransmisie” a televiziunii Pro TV începând cu data de 23 iulie, CNA luând act, joi, de această decizie.

Într-o adresă transmisă CNA în data de 11 iulie, de către Anca Budinschi, directorul general al Pro TV SA, societatea aduce la cunoştinţa CNA “încetarea calităţii de program «liber la retransmisie» a serviciului de programe cu denumirea «Pro TV» aparţinând societăţii Pro TV SA”.

Conform adresei, încetarea calităţii de program “liber la retransmisie” a serviciului de programe Pro TV este efectivă începând cu data de 23 iulie.

“De la această dată, 23.07.2013, încetează şi valabilitatea oricărui accept de retransmisie acordat în baza art. 13, alin. 1 din Decizia CNA nr. 72/ 2012, precum şi obligaţia legală de retransmisie a distribuitorilor de servicii de programe în baza art. 82 din legea 504/ 2002, legea audiovizualului”, se spune în adresa transmisă CNA de Pro TV SA.

În conformitate cu prevederile art. 15 din Decizia nr. 72/ 2012 a CNA privind condiţiile de eliberare şi modificare a avizului de retransmisie, Pro TV SA a rugat CNA să dispună comunicarea publică a renunţării la regimul “must-carry” pentru Pro TV.

“Decizia noastră este motivată de faptul că Pro TV se află într-un proces de modificare a strategiei de distribuţie în vederea trecerii la transmisia digital terestră şi implementarea serviciilor multimedia digitale la nivel naţional după un concept care ne va ajuta să minimalizăm impactul digitalizării asupra business-ului. Schimbările strategiei de distribuţie nu vor afecta în niciun fel conţinutul”, se mai spune în adresa transmisă CNA de către Pro TV SA.

Membrii CNA au analizat adresa Pro TV SA în şedinţa de joi. La şedinţa Consiliului au fost prezenţi şi Elena Petre, directorul executiv al

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 31 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 16 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 12 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°