De-a lungul timpului mulţi oameni m-au întrebat ce părere am despre existenţa sau inexistenţa vieţilor anterioare şi am avut întotdeauna un răspuns prudent, nu pentru că aş fi avut ceva de apărat prin prudenţă, ci fiindcă tocmai asta-i atitudinea reală pe care o trăiesc în legătură cu acest subiect. Religia ortodoxă exclude orice discuţie în legătură cu vieţile anterioare; poziţia ei este categorică, chiar vehementă, în sensul că spune un ”nu” mare conceptului de vieţi anterioare. Alte religii şi culturi spun un ”da” mare şi fiecare îşi apără poziţia cu diferite argumente. Există chiar pshiatri şi terapeuţi care au găsit căi de acces spre ceea ce se poate  numi ”viaţă anterioară” şi au izbutit să deblocheze traume sau blocaje, ce păreau insurmontabile în lucrul cu pacienţii lor. Recent am întalnit şi eu persoane care pare că s-au blocat psihologic tocmai din pricina credinţei că o situaţie de viaţă din care nu pot ieşi ar avea cauza în experienţe din vieţi anterioare. Adevărul este că o asemenea percepţie este – pană una alta – doar o problemă de credinţă. Cineva ne poate spune că nu ne putem găsi un partener de viaţă, o slujbă dorită, fericirea visată sau orice altceva ravnim, că suntem condiţionaţi de o ”energie a trecutului”, a unor experienţe din vieţi anterioare, că suntem predestinaţi să trăim mizer şi să nu sperăm într-o schimbare din pricina aceasta. În lipsa unor dovezi, primul lucru pe care ar fi sănătos să-l facem ar fi să punem sub semnul întrebării afirmaţii care nu pot fi verificate, căci credinţa noastră că suntem blocaţi poate deveni adevărata piatră de moară pentru schimbare, speranţă, încredere şi fericire.

Cum ne-a spus Isus, ”credinţa” noastră este puternică, ea ne poate îmbolnăvi sau vindeca. Credinţa că un trecut uitat ne poate ţine sub teroare şi ne împiedică să evoluăm, să trăim frumos şi să avem în viaţă măcar parte din ceea ce ne