Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În lupta cu praful: A început stropirea mecanică a străzilor din Timişoara

Publicat in Ziua de Vest, vineri 26 iulie 2013 ·

În Timişoara se desfăşoară, în perioada 1 iunie - 30 septembrie, în intervalul orar 8.00-15.30, măturarea mecanică şi spălarea manuală a străzilor. Pentru a face mai uşoară această activitate, şoferii au un program de parcare alternativă pe arterele de circulaţie.

În plus, de vineri, 26 iulie, străzile din Timişoara sunt stropite mecanic, pentru evitarea formării prafului. Lucrările de stropit mecanic se vor efectua cu trei autocisterne în zona centrală a municipiului Timişoara, precum şi în zonele din Calea Lipovei, Calea Aradului, Calea Torontalului, Fabric, Calea Şagului. „Pentru buna desfăşurare a activităţii menţionate mai sus, contăm pe sprijinul cetăţenilor pentru a nu bloca accesul utilajelor de salubrizare, eliberarea părţii carosabile, în special pe principalele artere de circulaţie”, a transmis Marius Daniel Coraş, directorul Direcţiei de Mediu din cadrul Primăriei Timişoara. De asemenea, cetăţenii, asociaţiile de proprietari/locatari, agenţii economici şi instituţiile publice sunt obligate să menţină curăţenia pe trotuare, zonele verzi, locurile de parcare pe care le folosesc, precum şi în jurul garajelor pe care le deţin. Pe străzile pe care nu se efectuează servicii de salubrizare stradală, persoanele fizice şi cele juridice vor menţine curăţenia şi pe partea carosabilă a drumului, până în axul acestuia, pe porţiunea din dreptul imobilului de locuit sau în care îşi desfăşoară activitatea.

În Timişoara se desfăşoară, în perioada 1 iunie - 30 septembrie, în intervalul orar 8.00-15.30, măturarea mecanică şi spălarea manuală a străzilor. Pentru a face mai uşoară această activitate, şoferii au un program de parcare alternativă pe arterele de circulaţie.

În plus, de vineri, 26 iulie, străzile din Timişoara sunt stropite mecanic, pentru evitarea formării prafului. Lucrările de stropit mecanic se vor efectua cu trei autocisterne în zona c

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: Când am fost preşedinte interimar, am rămas surprins, pentru că nu ştiam că vârsta medie de pensionare la judecători este de 48 de ani, iar pensia medie 5.000 de euro. Aceste lucruri sunt anormale şi le vom corecta

News.ro acum 40 minute
Premierul Ilie Bolojan susţine că a rămas surprins să vadă, cât timp a fost preşedinte interimar, că vârsta medie de pensionare la judecători este de 48 de ani, precizând că aceste lucruri sunt anormale şi vor fi corectate. Întrebat, marţi, la Digi2

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 25 minute
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 25 minute
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Un pensionar din Buzău, care deține o Dacie, a plătit cash suma de 22.000 lei pentru folosirea timp de un an a unui loc de parcare într-un cartier de blocuri din oraș

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Suma de 22.000 de lei a fost plătită cash de un bărbat pensionar pentru folosirea timp de un an a unui loc de parcare într-un cartier de blocuri din municipiul Buzău, nivelul până la care acesta a li

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 4 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Vremea

București
acum

35°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

32°
mar.

23°/36°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

24°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/36°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/32°
mie.

12°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°