Rectificare pe hârtie
În ultima şedinţă din acest an universitar, Senatul Universităţii din Oradea a aprobat o rectificare a bugetului instituţiei pentru anul 2013. Rectificarea a fost trimisă şi Ministerului Educaţiei, însă nu se bazează pe noi sume de bani intrate în conturile instituţiei. "Prin rectificarea bugetară sperăm să se corecteze lucruri care s-au făcut greşit", a precizat pentru BIHOREANUL prorectorul Ioan Gheorghe Ţară, responsabil cu managementul financiar al Universităţii.
Concret, este vorba despre faptul că, la întocmirea bugetului pentru anul 2013, Universităţii nu i s-a permis de către Minister să introducă la capitolul venituri sumele împrumutate proiectelor europene în 2012, adică în total 20 de milioane de lei. "Sunt bani pe care ne aşteptăm să îi încasăm prin rambursări, însă dacă nu îi prevedem în buget, nu îi vom putea folosi", a explicat Ţară.
În aceeaşi rectificare a bugetului, Universitatea a adăugat sume în plus şi la capitolul finanţare de la Minister, în speranţa că va primi mai mulţi bani de la Bucureşti. "La vizita ministrului Educaţiei la Oradea am discutat atât despre problema cu banii plătiţi în proiectele de cercetare, cât şi cea a finanţării de bază a Universităţii, care faţă de 2011 s-a redus cu aproximativ 23%. Am primit promisiuni că ne ajută", a mai spus prorectorul.
Dat fiind că Guvernul va rectifica bugetele ministerelor în luna august, iar reprezentanţii Executivului au garantat că Ministerul Educaţiei va primi bani în plus, şefii Universităţii se bazează că ministrul Remus Pricopie îşi va respecta promisiunea şi va aloca şi Oradiei mai mulţi bani.
Efectele, la toamnă
În acelaşi timp, însă, conducerea instituţiei aplică şi măsuri de economisire a banilor, ştiut fiind că Universitatea din Oradea trece printr-o acută criză financiară. Drept urmare, în ciuda faptului că în urmă cu mai bine