În România, sunt sute de meserii ciudate, posturi vacante care sună ca nişte medicamente şi destui şomeri cât să cucerească Bulgaria doar cu furci şi topoare. Am mai scris despre meseriile bizare şi am promis că revin asupra lor. M-a întrebat multă lume ce înseamnă ”finisor de cocleţi”, după ce-am pomenit asta undeva. Meseria asta chiar există în lista oficială a Ministerului Muncii. Cocletul e ceva de la războiul de ţesut şi ceva de la clanţa uşii. Probabil ăştia de la Forţele de Muncă au mai multe informaţii (deşi mă îndoiesc).

Dacă nu vă place să finisaţi cocleţi, există şi specializarea de ”confecţioner cocleţi”. Poate că e mai înălţător să confecţionezi decât să finisezi. Pentru cei care vor să rupă monotonia acestei vieţi de biiip!, există meseria de ”fierbător-uscător de păr”. Nu se specifică nicăieri în ce constă, dar am senzaţia că trebuie să lucrezi la fabrica de păpuşi. Nu de alta, dar n-am auzit niciodată la coafor vreo cucoană spunând ”aş dori să-mi fierbeţi cocul, apoi să-mi uscaţi perciunii”. Vă fac atenţi că, pentru meseria oficială şi foarte căutată de ”împletitor de panglică împletită”, e nevoie de studii medii. Deci e musai să luaţi bacul şi după aia să faceţi nişte cursuri, ca să învăţaţi să împletiţi o panglică deja împletită. Nu mă credeţi? Verificaţi site-ul Ministerului Muncii. Oricum, nomenclatorul meseriilor oficiale şi recunoscute se află pe multe alte site-uri. Dragi copii, când veţi fi mari, puteţi să vă faceţi ”finisori de creioane şi tocuri”. Da, asta e o meserie reală, chiar dacă în zilele noastre nu mai scrie nimeni cu creionul, deci n-o să aveţi satisfacţia muncii împlinite. Iar dacă întrebi pe cineva ce-i ăla toc, o să-şi scoată pantoful şi-o să ţi-l vâre sub nas. Şi-o să te întrebe, foarte serios, cum se poate scrie cu tocul de la sandale. Aviz celor ce-şi pierd joburile actuale sau pornesc în viaţă plini de visuri: e