Democrația ca sistem presupune un set de reguli fundamentale între statul care guvernează și societatea condusă. Procesul democratic înseamnă construirea unui stat de drept care să asigure respectarea unor reguli și norme juridice de către toți membrii societății. Însă, nu întotdeauna un stat care are un sistem de norme juridice este și un stat democratic. Există un acord general, potrivit căruia democratizarea înseamnă mai mult decât simpla introducere a alegerilor electorale, dar nu există un consens academic cu privire la reformele pe care guvernele trebuie să la întreprindă. În cea mai mare parte a cazurilor contemporane reformele implementate în cadrul statelor s-au rezumat la introducerea unor democrații minimale nereușind prin urmare să producă state pe deplin democratice. Statele sunt instrumente de dominație socială și, indiferent de modul în care sunt constituite, dețin în nucleul lor capacitatea de violență legitimă și de coerciție. Afirmarea politicului din punct de vedere social și istoric este asociată cu capacitatea tot mai mare a indivizilor și grupurilor de a-i forța pe alții să le recunoască puterea. Coerciția asociată statelor democratice este de obicei legitimă în ochii cetățenilor lor. De asemenea, ea se deosebește de violența statului autoritar prin faptul că este o violență de ultimă instanță, cel puțin în termenii utilizării sale împotriva propriilor cetățeni. Statele nedemocratice depind de o serie de tehnici de guvernare, inclusiv folosirea forței brute, manipularea prin frică, marginalizarea disidenților și a criticilor sistemului de guvernare, crearea apatiei sau mobilizarea forțată și spălarea creierului corpului social. În societățile democratice cea mai mare parte a atenției s-a concentrat mai curând asupra ingineriei schimbării instituționale a statului decât asupra inițierii transformărilor funcționale sau a reprezentativității. În ge