Raţ a făcut acomodarea la noua lui echipă într-un mod original. Este parte a drumului de la Est la West
Învăţăm tot timpul şi dacă nu ne place. Ne împinge viaţa. Răzvan Raţ s-a transferat de la Şahtior la West Ham United. După 10 sezoane. De la Doneţk la Londra este, orice s-ar spune, un salt de civilizaţie. Oricîte zîne blonde ar popula bazinul minier al regiunii Donului, prin comparaţie cu aspectul mai puţin plăcut al multora dintre urmaşele Elisabetei I, parcă tot prin Leicester Square te-ai plimba mai întîi. Oricîte spaţii verzi şi grădini zoologice a construit Rinat Ahmetov pentru şahtarezii lui, parcă tot prin Saint James’s, Hyde Park şi Kensington Gardens ţi-ar da ghes inima să te duci mai întîi.
Bine, bine, păi şi atunci de ce l-au pus, dom’le, să vîndă bilete şi abonamente la ghişeul clubului pe ditamai internaţionalul român? Pe Raţ al nostru? Păi, tocmai de-aia, că ei practică forme ale civilizaţiei care nouă continuă să ne fie străine. De exemplu, munca în folosul comunităţii, ca parte a integrării în aceasta. Apropierea de suporteri şi prin altfel de gesturi decît jurăminte de iubire eternă. Raţ a înţeles repede despre ce este vorba şi a lucrat cu drag cîteva ore la biroul de bilete al grupării londoneze unde tocmai s-a transferat pe 2 ani cu opţiune pentru încă un sezon. După ce plecat de la “ticket office”, a trecut pe teren pentru 90 de minute în amicalul cu Hamburg. 90 de minute consistente scriu colegii mei de la fotbal internaţional şi nu am nici un motiv să nu-i cred. Harnic prin definiţie, Răzvan nu a păcălit fotbalul nici măcar cînd nu a jucat formidabil. A transpirat mult şi a cîştigat pe măsură. Ce frumoasă ar fi viaţa dacă şi în meseriile mai puţin atletice s-ar întîmpla la fel!
La 32 de ani, Răzvan Raţ îşi cunoaşte bine meseria. Ştie ce poate şi, mai ales, ce nu mai poate. A ales Premier League pentru că e altceva, iar ac
