Fata, din Transilvania, i-a scris o misivă pe adresa Spitalului Socola. Atentatorul este în culmea fericirii, el fiind de multă vreme în căutarea unei femei. Ieri, el a fost supus celei de-a treia expertize medico-legale. Cel mai probabil, va fi declarat fără discernământ.
Bărbatul care a intrat în urmă cu trei săptămâni cu o bombă artizanală într-un amfiteatru plin cu studenţi şi-a făcut o admiratoare secretă. Internat de când a avut loc incidentul la Spitalul de Psihiatrie „Socola“, acesta a primit în urmă cu câteva zile o scrisoare de dragoste, venită pe adresa unităţii medicale. Potrivit medicilor psihiatri, o tânără din Transilvania şi-a manifestat admiraţia faţă de pacient prin această scrisoare, pe care a ţinut să deseneze şi câteva inimioare, în semn de dragoste. Misiva a adus multă bucurie pe chipul lui Oliver Stan, care îşi petrece de ceva timp zilele într-un salon de la Psihiatrie, monitorizat cu camere video, în care se poate pătrunde doar cu cartelă magnetică.
În urmă cu o săptămână, pacientul le spusese medicilor că nu-şi doreşte decât o femeie cu casă, alături de care să-şi petreacă viaţa. Deşi el a fost privat de libertate, s-a bucurat că o femeie pe care nu o cunoaşte i-a mărturisit dragostea printr-o scrisoare, chiar dacă el ar fi putut provoca un masacru, în cazul în care bomba ar fi explodat. Entuziasmat, pacientul nu i-a răspuns încă admiratoarei, dar a afirmat că o va face în următoarea perioadă. Ieri, acesta a fost supus celei de-a treia expertize medico-legale, pentru a se constata dacă a avut sau nu discernământ atunci când a provocat panică printre studenţi şi profesori. „Pacientul diagnosticat cu schizofrenie paranoidă este un caz complex, care necesită o atenţie mare. De când a fost internat, el a colaborat permanent cu medicii specialişti, a fost calm şi a precizat de nenumărate ori că nu a avut de gând să arunc