Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu tot ce-i ieftin şi la promoţie este bun - Atenţie la ochi!

Publicat in Crisana, vineri 26 iulie 2013 ·

Având în vedere amploarea luată la nivelul întregii ţări a fenomenului denumit Optica Mobilă, specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică îi avertizează pe bihorenii care au probleme oftamologice asupra pericolului la care se expun în cadrul consultaţiilor efectuate în spaţii care nu corespund din punct de vedere sanitar şi care nu sunt autorizate pentru desfăşurarea de consultaţii optometrice.

Autorităţile medicale susţin că şi în judeţul Bihor populaţia este atrasă de diverse firme care oferă consultaţii sau ochelari gratuit, dar care nu sunt autorizate şi nici nu au personal calificat. În ultima perioadă, bihorenii au fost atraşi de ofertele firmelor care le pun la dispoziţie consultaţii gratuite sau ochelari la preţuri mici, aşa-zisele consultaţii având loc în cadrul unor "cabinete" mobile amplasate în incinta unor primării, şcoli sau magazine. Cei care apelează la astfel de servicii trebuie să ştie nu doar că s-ar putea să nu vadă mai bine, ci chiar să sufere de deteriorări grave ale vederii, remedierea problemelor putând fi, dacă mai este posibilă, mult mai grea şi mai costisitoare. Direcţia de Sănătate Publică Bihor a anunţat ieri că are informaţii în legătură cu faptul că diverse firme desfăşoară activităţi de optometrie şi vânzare de ochelari către cetăţeni, itinerant, în unele locaţii puse la dispoziţie de primării, şcoli, magazine mari, ş.a. Pentru a preveni furnizarea către populaţia judeţului Bihor a unor servicii care nu sunt conforme cu legislaţia în vigoare şi care pot periclita sănătatea, DSP a informat primăriile din judeţ şi Inspectoratul Şcolar Judeţean în legătură cu acest aspect, solicitând să nu fie puse la dispoziţie spaţii din unităţile aflate în subordine, pentru activităţi conexe actului medical, deoarece este încălcată legislaţia în vigoare. Optometria - măsurarea dioptriilor pentru ochelari - este o activitate conexă actului med

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum o ora
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum 27 minute
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum 11 minute
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 9 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Reuters: Casa Albă are în vedere o posibilă reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita Washingtonul în schimb

News.ro acum 7 ore
Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Trezoreriei să elaboreze opţiuni pentru relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare, însă nu este clar ce ar putea cere î

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 6 ore
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 8 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°