Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MUZICĂ. Orchestra Română de Tineret în Italia

Publicat in Observator Cultural, vineri 26 iulie 2013 ·

În cartea de aur a Vilei Rufolo din Ravello, Richard Wagner scria, în 1880, că acest loc l-a făcut să-și găsească inspirația pentru Parsifal. Aflîndu-mă în mijlocul publicului de vară ce asistă an de an, din iunie pînă în septembrie, la Festivalul Internațional de la Ravello, pentru a participa la concertul Or­chestrei Române de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, am resimțit personal farmecul incontestabil al spațiului plasat la cîteva sute de metri deasupra mării, transformat într-o scenă în aer liber ingenios construită deasupra stîncilor, în timp ce publicul e plasat în amfiteatru pe seducătoarea terasă a Vilei Rufolo. Liniștea incredibilă care înconjura scena nu poate fi regăsită în nici o sală de concert din lume și probabil că acesta este unul dintre motivele pentru care acest spațiu exercită un astfel de farmec asupra publicului venit aici din toate colțurile Europei. Privilegiați au fost însă cei care au avut șansa de a asculta ambele concerte din turneul Orchestrei Române de Tineret în Italia, atît pe cel susținut pe 18 iulie, la Roma, la Auditorium Santa Cecilia, cea mai prestigioasă scenă de concerte din Italia și una dintre sălile cu cea mai bună acustică din lume, cît și pe cel din 19 iulie de la Ravello, din cadrul unuia dintre cele mai importante festivaluri de vară din Europa. Diferențele de acustică și, implicit, de abordare a concertului din punct de vedere artistic au fost considerabile, din cauza condițiilor de audiție. Dacă la Ravello erai sedus de atmosfera creată în jurul scenei și al evenimentului, la Roma puteai aprecia cu adevărat o evoluție artistică plină de energie.

Sub bagheta lui Cristian Mandeal, Or­ches­tra Română de Tineret – care există deja de şase ani prin entuziasmul și grija violoncelistului Marin Cazacu, cel care a înființat-o și care se ocupă din punct de vedere organizatoric de evoluția ei – a prezentat un

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum o ora
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 3 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum o ora
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 11 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 7 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 7 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 10 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-8°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°