-AA+A
Instalarea sistemului de supraveghere video face parte din implementarea proiectului ,,Promovarea conceptului de poliţie de proximitate în zonele rurale, îndeosebi în comunităţile de romi sau alte comunităţi dezavantajate din punct de vedere socio-economic”, iniţiat de Poliţia Română la nivel naţional, în parteneriat cu poliţia elveţiană. În plus, Secţia 5 Poliţie Rurală Petru Rareş a primit un autoturism nou Dacia Logan. De asemenea, poliţiştii vor derula, în perioada septembrie-decembrie, proiectul de prevenire-informare ,,Siguranţa în şcoală”.
Trebuie menţionat faptul că oamenii legii s-au întâlnit, recent, cu membrii comunităţii din Petru Rareş (primar, consilieri locali, preoţi, lideri ai rromilor, cetăţeni), fiind discutate probleme referitoare la ordinea publică şi siguranţa locuitorilor. În urma întâlnirilor s-au identificat soluţii de prevenire şi s-au reactualizat parteneriatele între poliţie, primărie, biserică şi şcoală.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet