Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Falub: “Vin sa lamurim situatia”

Publicat in Arad Online, vineri 26 iulie 2013 ·

Scris de Leo Sfara - Tehnicianul vrea să discute despre viitorul clubului UTA cu Giovanni Catanzariti şi Gheorghe Constantin.

ARAD. Aşa cum era de anticipat, antrenorul Adrian Falub (foto) vine azi la Arad, aşa cum le-a promis celor doi conducători, Catanzariti şi Constantin, în cursul zilei de ieri.„E şi cuvântul meu în joc”

Adrian Falub ne-a declarat, acum câteva minute, că diseară va ajunge în oraşul nostru. „Vin la Arad să lămurim situaţia. Măcar, ce se poate lămuri. Cu Marţian sau fără Marţian, clubul trebuie să se mişte, nu poate sta pe loc. Nu am fost surprins de reunirea lotului, ştiam asta, am discutat des cu cei doi conducători. Ştiu despre jucătorii care sunt la Arad, de fapt, trebuie spus că e şi cuvântul meu în joc, deoarece cu mulţi am discutat chiar eu despre venirea lor la UTA. Nu vin neapărat pentru antrenament, vin să discutăm ce-i de făcut.

Interesant e faptul că Adrian Falub nu l-a înştiinţat pe Adrian Marţian despre reunirea lotului, finanţatorul fiind surprins de faptul că Giovanni Catanzariti s-a apucat de treabă înaintea lui. E tare de tot ca principalul creditor, finanţator, sau acţionar, cum vreţi să o luaţi, să nu ştie ce se întâmplă în curtea sa.

CITESTE SI:

Falub a plecat azi din Arad

Falub nu discuta declaratiile lui Martian Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 7 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 9 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 7 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 10 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 8 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 8 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 8 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 10 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 10 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Patru motociclete au fost implicate într-un accident pe șoseaua Transapuseana. Patru oameni sunt răniți

Ziare.com acum 12 ore
Un accident rutier între patru motociclete s-a produs, în după-amiaza de duminică, 22 septembrie 2024, pe șoseaua Transapuseana. Patru persoane au fost rănite în urma accidentului produs duminică pe Transapuseana, în judeţul Alba, traficul în zonă f

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°